În doar trei zile, scoțienii vor vota, în cadrul unui referendum, dacă vor sau nu ca Scoția să devină un stat independent de Marea Britanie. Pe ultima sută de metri, atât prim-ministrul Scoției, Alex Salmond, cât și premierul britanic, David Cameron, prezintă viziuni rivale asupra acestei chestiuni.
Președintele Traian Băsescu a purtat discuții, într-un cadru informal, cu președintele american Barack Obama, cancelarul german, Angela Merkel și premierul britanic, David Cameron, în cadrul summitului NATO ce are loc în aceste zile la Newport, în Marea Britanie. Acest eveniment reunește peste 60 de lideri şi 4.000 de delegaţi pe fondul unor măsuri de securitate stricte.
Reprezentanții mai multor state occidentale au îndemnat Rusia să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei. Aceștia consideră inadmisibilă actuala situaţie. Duminică, liderii separatişti din Doneţk au anunțat că sunt dispuși să garanteze securitatea experţilor internaţionali la locul prăbuşirii dacă Administraţia de la Kiev va accepta un armistiţiu.
Conservatorii din Marea Britanie au realizat un plan de reducere a numărului de imigranți din țările mai sărace ale Uniunii Europene, printre care și România și Bulgaria. Planul face parte din renegocierea relației dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Președintele Statelor Unite alea Americii, Barack Obama, a avertizat, joi la Bruxelles, că Rusia are la dispoziție patru săptămâni pentru a înceta provocările în Ucraina. În caz contrar vor fi aplicate noi sancțiuni.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.