Teatrul German de Stat din Timișoara este în căutare de dansatori talentați. Astfel, artiștii din orașul de pe Bega care vor să-și demonstreze talentul sunt așteptați să participe la audițiile din luna mai. Dintre participanți vor fi selectați trei dansatori, iar aceștia vor apărea în spectacolul „Simuliert”.
Dansul sportiv pune stăpânire pe Timişoara în acest sfârşit de săptămână. Sâmbătă şi duminică, peste 1.600 de dansatori din toate colţurile ţării vor îmbrăca hainele de gală pentru a concura la Cupa Romaniei la dans sportiv. Câştigătorii vor reprezenta ţara la cupele mondiale şi europene.
Peste 400 de dansatori au participat, vineri, la Maratonul folcloric sârbesc de la Timişoara. Sârbii au stârnit admiraţia timişorenilor, întâi pentru costumele lor populare foarte spectaculoase, apoi pentru paşii complicaţi pe care, într-o perfectă sincronizare, i-au dansat întâi în Piaţa Victoriei, apoi pe scena din Parcul Rozelor.
Clubul Art 700 din Timișoara a găzduit miercuri seara o preselecție pentru animatori şi animatoare. Mai mulți tineri au demonstrat ce pot la capitolul dans sperând că vor fi printre cele patru fete şi cei doi băieţi ce vor fi selectați să facă parte din echipa de profesionişti care o va însoţi pe Ecaterine peste tot.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.