A fost accident de circulație, joi după-masă, în localitatea timișeană Moșnița Nouă. O femeie de 50 de ani a ajuns la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de o ambulanță aflată în misiune.
Două persoane au ajuns la spital, vineri după-amiază, după ce mașina în care se aflau, o Dacie Logan, a fost lovită din plin de un BMW. Accidentul s-a petrecut la intersecția străzilor Budai Deleanu cu Vulturior, în Timișoara.
Deputatul liberal Ludovic Orban a fost implicat într-un accident de circulație, sâmbătă după-amiază, la ieșire din localitatea Sârca, din județul Iași. Orban se afla la volanul unei mașini ce aparține Camerei Deputaților, când s-a răsturnat pe marginea șoselei, într-o curbă.
Scene de groază, joi dimineața, la ieșire din Recaș. Două persoane și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autotren pe drumul național care leagă Timișoara de Lugoj. În urma impactului, victimele au fost proiectate prin parbriz, una dintre ele fiind decapitată. Circulația pe șoseaua Timișoara - Lugoj este complet blocată.
Accident de circulație în zona centrală din Timișoara, vineri după-amiază. Două mașini s-au ciocnit în plin chiar în intersecția din fața Gării de Nord, după ce un șofer a intrat, spune el, din neatenție, pe contrasens. Două persoane a fost rănite, iar circulația în zonă a fost blocată minute în șir.
Ştiri din Timiș
Ministerul Afacerilor Interne a informat că cetățenii din mai multe orașe, printre care și Timișoara, pot obține în format digital, la cerere, certificate de naștere și deces.
România
Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri seara, la Washington D.C., premiului Distinguished International Leadership, potrivit Agerpres. Acest premiu este supranumit de presa americană „Oscarul Washingtonului”.
Mapamond
Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1miercuri seara, în manşa secundă a semifinalelor, scrie AGERPRES.
Utile
Joi, 9 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 9 mai, puteți participa la un spectacol de Ziua Europei în Piața Victoriei. Mai puteți merge și la un recital, piesă de teatru, la filme sau expoziții.
România
Parlamentarii propun modificarea legislației privind pescuitul, astfel încât să se reducă braconajul piscicol. Una dintre măsurile conținute de viitoarea lege a pescuitului este sancționarea mai drastică a celor care îi vor încălca regulile, unele dintre amenzile propuse ajungând până la 10.000 de lei.
1
Mapamond
Premierul thailandez Srettha Thavisin a anunțat miercuri că guvernul său intenționează să reincrimineze consumul recreațional de canabis până la sfârșitul anului. Decizia vine la 6 ani după ce Thailanda a devenit prima țară din Asia care a legalizat substanța, relatează Reuters.
Capitală Culturală
Timișoara Refugee Art Festival a ajuns la ediția cu numărul 8 și invită publicul la un program extins de activități artistice, culturale și sociale. TRAF 8 se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie și își extinde grupul țintă către persoanele din comunități defavorizate, din toate categoriile de vârstă.