CURTICI. Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră de la Curtici în timp ce încercau să treacă ilgal frontiera în Ungaria. Cei cinci, este vorba despre trei pakistanezi, un indian şi un nepalez, au fost descoperiţi la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră de o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici, pe timpul executării unei misiuni specifice.
Doar cinci din opt consilieri locali care au semnat cererea de schimbare a viceprimarului au votat ca atare.
Frauda bancară de la sucursala BCR Curtici s-a soldat cu un număr record de persoane trimise în judecată: 175 de inculpaţi. EI sunt acuzaţi că au cauzat un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de euro.
CURTICI - În trenul rapid Dacia, ce circulă pe
ruta Viena-Bucureşti, poliţiştii de
frontieră de la Curtici, au descoperit 370 de pachete
de ţigări abandonate.
După modelul oraşelor mari, Primăria Pecica
a decis să înfiinţeze postul de
city-manager, începând cu 21 aprilie.
Funcţia, care este una de conducere, face parte din
aparatul de specialitate al primarului. Administratorul
public al primăriei Pecica este Monica Velici, care a
ocupat acest fotoliu în urma concursului de angajare,
din 15 aprilie.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2
Eveniment
Un agent de pază a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unui eveniment organizat pe stadionul din localitatea Igriș, județul Timiș. Polițiștii au identificat rapid doi suspecți care au fost duși la audieri.
1
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 1 august, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara. Transportatorii și operatorii economici care tranzitează orașul sau efectuează livrări trebuie să respecte noul regulament aprobat de Consiliul Local și, în funcție de tonaj și destinație, să obțină permise speciale de acces.