Legea descentralizării a fost declarată neconstituțională, vineri, de către judecătorii Curții Constituționale, după ce PDL a formulat o sesizare în acest sens. Guvernul și-a asumat răspunderea pentru această lege în luna noiembrie.
Curtea Constituțională va dezbate, vineri, sesizarea Partidului Democrat Liberal referitoare la proiectul legii descentralizării, adoptată în toamna anului trecut, atunci când Guvernul și-a asumat răspunderea.
Propunerea PSD pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională, Lucian Bolacș, a refuzat numirea. Acesta a explicat că a luat această decizie deoarece numele său este asociat cu acuzații nefondate.
CC: Pierderea, dobandirea calitatii de membru de partid decise doar de formatiune, neconstitutionala
Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, că articolul 16, alineatul 3 din Legea partidelor politice este neconstituțional. Acest articol prevede că dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este o decizie ce aparține doar formațiunii respective.
Magistraţii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova au recunoscut, oficial, limba română ca limbă de stat. Astfel, de acum, în ţara de peste Prut, limba moldovenească este echivalentă cu limba română.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
14
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3