Mii de timișoreni s-au adunat duminică după-amiază pe malurile Begăi, în centru, pentru a asista la cea de-a opta cursă cu rățuște. Competiția face parte din cadrul Festivalului Bega Bulevard, eveniment care reunește diferite ateliere, concerte și spectacole. Anul acesta marele premiu a constat într-o excursie la Disneyland Paris. Mai mult, învingătorul de anul trecut Alexandru… Robu s-a aflat și acum printre norocoșii câștigători.
În perioada 18-20 iunie 2010, timişorenii sunt invitaţi la o nouă ediţie a Festivalului Bega Bulevard. La Timişoara va fi transmis în direct de la Valencia, din Spania, spectacolul de operă „Carmen”, de Georges Bizet, locuitorii oraşului vor putea asista la deja tradiţionala cursă a răţuştelor pe Bega şi un turnir pe apă, iar pe malul canalului vor concerta trupe de peste hotare.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții în oraș.
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.