Asistații sociali ar putea fi salvarea timișorenilor de gunoaiele de pe străzi. Primarul Nicolae Robu susține că îi va pune la muncă pe cei care nu au scutiri medicale. Iar locul ales este chiar Horticultura, societatea aflată în subordinea Consiliului Local care acum a ajuns să se ocupe și de curățenia de pe străzi, după licitația ratată de Primăria Timișoara.
Joi, 8 noiembrie, se împlinește o săptămână de când societatea care întreține spațiile verzi ale orașului se ocupă de curățenia stradală în Timișoara. Au fost câteva zile grele atât pentru muncitori, cât și pentru timișoreni, care au reclamat peste tot pe unde au putut mizeria de pe străzile orașului. Horticultura merge înainte și a cumpărat chiar și un aspirator pentru Piața Victoriei și închiriază o mașină autopropulsată de care se folosește și-n Germania, ne-a dezvăluit directorul societății.
Timișoreni, veți putea arunca canapele, saltele, mobilă veche sau lucruri de care nu mai aveți nevoie doar între orele 8-15! Nu și crengi! Dacă aveți noroc, veți găsi un container aproape de locuință, însă va trebui să urmăriți cu atenție graficul de colectare, pentru că veți găsi containerul Retim doar șapte ore pe zi într-o anumită locație. Prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase începe în 19 noiembrie și se încheie în 18 februarie 2019, în Timișoara. Vedeți programul de colectare, pe ore, făcut public de ADID, pe Timișoara, Giroc, Dumbrăvița, Moșnița, Ghiroda, Șag și alte localități!
În ultimele patru zile, de golirea coșurilor de gunoi de pe străzile Timișoarei s-a ocupat o echipă formată din 20 de oameni. Horticultura a preluat întreținerea serviciului de salubrizare stradală timp de 80 de zile sau până la semnarea unui nou contract pentru acest serviciu. Cum s-a descurcat Horticultura în patru zile puteți vedea în câteva imagini trimise de cititorii Tion.ro!

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare. 1

Capitală Culturală

Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.

Ştiri din Timiș

Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată. 2

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.