Fundația Culturală Artmedia aduce pentru a doua oară la Timișoara celebrul Teatru Globe. Aflată într-un turneu european cu cea mai nouă producție a sa, faimoasa trupă londoneză va juca în fața publicului timișorean spectacolul cu piesa ”Regele Lear” de William Shakespeare, într-un eveniment teatral de senzație, care pledează pentru Timișoara în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.
Mai mulţi specialişti în domeniul branding-ului, dar şi antreprenori care doresc să dezvolte business-uri în domenii bazate pe talent, inovaţie şi creaţie artistică se vor întâlni pe 23 mai la Timişoara.
Muzică de Bach, cu Alexandru Tomescu și al său Stradivarius, și Rahmaninov, cu Trio Contraste. Spectacolul care a stârnit mânia bisericilor și grija Poliției, Dumnezeu e un mafiot, și 5 ani de Boala familiei M. Zile fericite și povești corecte politic, în premiere teatrale. Târgul Gaudeamus și și Noaptea Muzeelor și Galeriilor. Pentru consumatorii de cultură din Timișoara tocmai a început cel mai plin, intens, aventuros week-end din an.
O nouă, provocatoare, experiență artistică aduce publicul Galeriei Calina în fața unei Colecții de capete. ”Head Stock”, expoziţia personală a artistului Mircea Popescu, va avea vernisajul luni, 13 mai 2013, de la ora 18.
Maraton muzical pe scena Filarmonicii Banatul în acest sfârşit de săptămână! Trei concerte de pian în deschiderea unei competiţii muzicale, un spectacol caritabil şi un program coral în cadrul festivalului Timişoara Muzicală sunt evenimentele care vor ţine, seară de seară, ocupată scena Capitol.
Ştiri din Timiș
Cu două zile înainte de debutul Forumului „Timișoara pentru Valori Europene”, organizatorii anunță noi participanți din regiune. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai mișcărilor civice din Ungaria și Serbia, alături de lideri politici și experți europeni.
Ştiri din Timiș
Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au obținut două locuri I și două locuri III la cea de-a treia ediție a Turneului Sănătății - Tenis de câmp, desfășurată în perioada 22-25 octombrie. La competiție au participat reprezentanți ai opt universități din cinci centre universitare din țară.
Eveniment
Șoferii de camioane care nu respectă restricțiile de tonaj din Timișoara riscă amenzi usturătoare. În ultimele trei luni, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni, în valoare totală de peste 169.000 de lei, pentru accesul pe străzi interzise și parcarea autovehiculelor de mare tonaj în locuri nepermise.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” au intrat într-o nouă etapă: au început să fie montate scaunele din tribune, mai întâi cele albe, urmând cele violet. Constructorul are ca termen contractual 4 decembrie pentru finalizarea stadionului.
Eveniment
Patru cetățeni turci au fost prinși de polițiștii de frontieră din zona Cruceni, după ce au trecut ilegal granița din Serbia în România. Cei patru au fost depistați în toiul nopții, la doar 200 de metri de frontieră, după ce au fost observați cu ajutorul camerelor de supraveghere.
România
Șase magazine din România, aparținând aceluiași lanț comercial, au fost afectate în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, după ce frigiderele și congelatoarele au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul este investigat ca un posibil atac cibernetic și se înscrie într-un val de probleme similare raportate în alte șapte țări europene, unde au fost afectate echipamentele frigorifice din zeci de magazine.
1
România
Zece bănci s-au îmbogățit prin creșterea artificială a ROBOR, iar milioane de români au sărăcit plătind rate umflate, avertizează Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Organizația cere transparența proceselor și anunță că a inițiat demersurile pentru recuperarea banilor luați abuziv de la cetățeni.
Capitală Culturală
Aproape 30 de ani. Sute de concerte. Mii de ore dedicate muzicii, vocilor, armoniei sunetului. Și, mai mult decât cifrele și cuvintele pot cuprinde, o viață de artist dedicată Filarmonicii Banatul. Dirijorul Iosif Todea se va retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, printr-un concert-eveniment în cadrul căruia va dirija va dirija patru lucrări de Ola Gjeilo: Tota pulchra es, Tundra, The ground și Dark and luminous night.