Lucruri minunate şi...minunăţii de tot felul. Toate sunt de văzut şi de probat la cea de-a VI-a ediţie EzotericFest, deschisă de joi până duminică inclusiv la Timişoara.
Bijuterii, cristale şi pietre semipreţioase sunt expuse la Galeria Helios din Timişoara, de vineri până duminică. La această expoziţie va fi prezentată şi o colecţie de fluorine, una socotită de specialişti deosebit de spectaculoasă.
Un cercetător din cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii de Vest Timişoara a fost premiat de Academia Română. Daniel Vizmana primit premiul ca urmare a studiilor efectuate în domeniul creşterii cristalelor.
Perle, pietre semipreţioase, cristale Swarowski. Acestea sunt materialele din care au fost realizate bijuteriile ce vor fi etalate la Galeria Triade. O expoziţie „de răsfăţ”, pe durata a 4 ore.
Vineri puteți merge la film în oraș, la proiecții și la stand-up comedy.
Accident în Giroc: un șofer rănit și o femeie aruncată într-un cap de pod, joi seara pe strada Mureș. Poliția cercetează circumstanțele în care a avut loc accidentul.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara sprijină asigurarea accesului egal la servicii medicale și consolidarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv a asistenței medicale primare, promovând tranziția de la îngrijirea instituționalizată la cea comunitară, în parteneriat cu Universitatea din Szeged, Ungaria și alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.
Un accident rutier produs joi după-amiază pe DN 69, în localitatea Sânandrei, s-a soldat cu rănirea a două tinere, care au fost transportate la spital.
1
Violența extremă între minori nu apare din neant și nu poate fi redusă la un simplu act individual. Specialiștii organizației „Salvați Copiii” avertizează că astfel de tragedii sunt rezultatul unui cumul de factori psihologici, sociali, culturali și situaționali, care, ignorați sau minimalizați, pot duce la consecințe dramatice.
3
Săptămâna viitoare, Cinema Studio vă invită la seria de proiecții „Cu ochii pe Iran”, care prezintă patru filme, fiecare cu propria poveste despre rezistență, libertate și provocările cenzurii.
Știai că statutul tău de student este reglementat prin lege, iar drepturile și obligațiile tale sunt clar definite la nivel național? Codul Drepturilor și Obligațiilor Studentului, reglementat prin Ordinul ministrului nr. 4394/2024, este documentul care stabilește cadrul oficial în care se desfășoară viața academică a unui student, de la evaluare și burse, până la reprezentare și condiții de studiu.