Noua creșă din zona Bucovina, inaugurată joi la Timișoara, este a 39-a finalizată prin Programul Național „Sf. Ana”, finanțat parțial prin PNRR. Clădirea, construită după un proiect-tip, va putea găzdui cel puțin 70 de copii și va intra în circuitul școlar din toamna lui 2026, înscrierile urmând să înceapă în luna mai.
Timișoara va avea încă două creșe noi, pe lângă cele trei pe care le construiește primăria. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării, care a estimat că primele contracte cu constructorii ar putea fi semnate la începutul anului 2022. Banii vin din fondurile ministerului, iar Primăria Timișoara ține ascunse zonele în care vor fi ridicate. Știe însă suprafețele exacte ale terenurilor, o creșă ar putea fi în Bucovina. UPDATE. Reprezentanții primăriei au reușit să comunice unde ar putea fi cele două creșe
Se caută constructor pentru o creșă nouă pe Calea Bogdăneștilor. Costă cel mult 1,3 milioane de euro
Primăria Timișoara caută constructor și pentru noua creșă de pe Calea Bogdăneștilor. Este vorba despre o clădire nouă, care va avea parter și un etaj și va putea găzdui patru săli pentru grupe de copii. Pentru alte două creșe, în Lipovei și Ciarda Roșie, licitațiile sunt la final.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
3
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.