tion.ro Web analytics

Ce n-au reușit cinci veacuri să distrugă, reușește astăzi nepăsarea: Moscheea Sultanului Biruitor, cea mai importantă descoperire arheologică din Piața Sf. Gheorghe, se degradează iremediabil, zi după zi. În cele două luni de la finalizarea cercetării în acest sit, nu s-a făcut nimic pentru conservarea vestigiilor. Zidul moscheii este brăzdat de crăpături largi și o primă parte din construcția ridicată după 1552 s-a prăbușit deja. Timișoara riscă să piardă astfel unul dintre cele mai valoroase artefacte ale istoriei sale. Arheologii care au făcut descoperirea se tem că în curând ”adunăm cu fărașul moscheea”.
Cei 35 de kilometri ai autostrăzii dintre Arad şi Timişoara au "primit" de puţin timp noi limitări de viteză. Pe aproape jumătate din drumul ce ar trebui să fie unul rapid a fost impusă restricţia de viteză de 80 de kilometri la oră. Denivelările de la poduri şi viaducte au făcut necesară această decizie. Vedeţi imagini cu problemele existente la carosabil la unele dintre viaducte.

Ştiri din Timiș

Fiica regretatului Petrică Moise susține că un DJ și-a însușit melodia „Iorgovan frumoasă floare”. Îl dă în judecată
Mihaela Moise, fiica unuia dintre cei mai iubiți cântăreți de muzică populară din Banat, Petrică Moise, a aflat cu stupoare că o adaptare a piesei „Iorgovan frumoasă floare”, considerată imnul neoficial al Banatului, a fost revendicată de un DJ din Timișoara.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 15 mai
Miercuri, 15 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 mai 2024, în Timișoara?
Miercuri, 15 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, sau la evenimentele din cadrul Zilei Studenților Timișoarei.

Eveniment

Cursă contracronometru pentru un bebeluș de numai o zi născut la Timișoara
Un bebeluș în vârstă de doar o zi a fost transportat de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Zborul a avut loc marți seara.

România

În România, persoanele cu dizabilități vor putea intra oriunde cu câinii-ghid, de la magazine la taxiuri
Președintele României Klaus Iohannis a promulgat marți, 14 mai, o lege prin care câinii-ghid le vor putea fi alături stăpânilor lor cu dizabilități oriunde au aceștia nevoie.

Ştiri din Timiș

FOTO. La plajă, semi-dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara
O tânără de 24 de ani s-a întins marți după-amiază, aproape dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali aflați în patrulare prin zonă au observat-o. Aceasta era vizibil incoerentă, iar după o scurtă vizită la sediul poliției locale, a fost predată polițiștilor de la IPJ Timiș. 4

Eveniment

FOTO. Vacă blocată în noroi, salvată de pompieri, în apropiere de Buziaș
Pompierii au fost chemați marți să salveze o vacă care a rămas blocată în noroi, la o fermă de vaci din apropierea Buziașului. În mai puțin de o oră, aceștia au reușit să o scoată în siguranță.

Capitală Culturală

George Lusztig, matematician de renume născut la Timișoara, vine acasă pentru o distincție UVT
Profesorul de Matematică dr. George Lusztig primește miercuri, 15 mai, Medalia de Aur a Universității de Vest din Timișoara, alături de o diplomă de merit. Dr. George Lusztig este profesor la celebrul Massaschussetts Institute of Technology, din statul american Boston, din anul 1978, iar lucrările sale științifice au fost citate de mii de ori în reviste de specialitate. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici