Creştinii de rit vechi din Timişoara sunt în sărbătoare. Marți seara sârbii, alături de ruşi şi ucraineni au sărbătorit Ajunul Crăciunului, iar la Biserica Sârbească din Piaţa Unirii s-a aprins Badnjak-ul.
Marți, credincioșii de rit vechi sărbătoresc ajunul Crăciunului prin tradiționalul ceremonial al aprinderii lăstarilor de stejar, numit "Badnjak".
Desfășurare de forțe, în șase și șapte ianuarie, cu ocazia Bobotezei și a Crăciunului pe rit vechi. Aproape 1000 de polițiști vor fi pe străzi pentru a împiedica faptele antisociale. Oamenii legii ne avertizează să avem grijă la hoții care își fac veacul în și în apropierea bisericilor.
Organizatorii Festivalului PLAI le-au pregătit un cadou de Crăciun tuturor celor care i-au trecut pragul și i-au fost aproape în anii ce au trecut. Joi, în data de 25 decembrie 2014, la ora 13, pe www.plai.ro, se va transmite înregistrarea integrală a concertului Subcarpaţi + Orchestra de la ediția 2014 a festivalului.
Lângă noi există oameni puternici, oameni care s-au luat “la trântă” cu viaţa şi au câştigat. Oameni adevăraţi, care, deşi sunt la vârsta adolescenţei, au îndurat mult şi sunt dispuşi în continuare să facă sacrificii pentru a merge pe drumul drept. Ela este o tânără de 17 ani care a demonstrat că se poate să reuşeşti chiar dacă viaţa nu ţi-a acordat foarte multe şanse. Încă de când s-a născut a avut o viaţă mai grea decât mulţi dintre noi…
Ştiri din Timiș
Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au obținut două locuri I și două locuri III la cea de-a treia ediție a Turneului Sănătății - Tenis de câmp, desfășurată în perioada 22-25 octombrie. La competiție au participat reprezentanți ai opt universități din cinci centre universitare din țară.
Eveniment
Șoferii de camioane care nu respectă restricțiile de tonaj din Timișoara riscă amenzi usturătoare. În ultimele trei luni, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni, în valoare totală de peste 169.000 de lei, pentru accesul pe străzi interzise și parcarea autovehiculelor de mare tonaj în locuri nepermise.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” au intrat într-o nouă etapă: au început să fie montate scaunele din tribune, mai întâi cele albe, urmând cele violet. Constructorul are ca termen contractual 4 decembrie pentru finalizarea stadionului.
Eveniment
Patru cetățeni turci au fost prinși de polițiștii de frontieră din zona Cruceni, după ce au trecut ilegal granița din Serbia în România. Cei patru au fost depistați în toiul nopții, la doar 200 de metri de frontieră, după ce au fost observați cu ajutorul camerelor de supraveghere.
România
Șase magazine din România, aparținând aceluiași lanț comercial, au fost afectate în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, după ce frigiderele și congelatoarele au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul este investigat ca un posibil atac cibernetic și se înscrie într-un val de probleme similare raportate în alte șapte țări europene, unde au fost afectate echipamentele frigorifice din zeci de magazine.
1
România
Zece bănci s-au îmbogățit prin creșterea artificială a ROBOR, iar milioane de români au sărăcit plătind rate umflate, avertizează Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Organizația cere transparența proceselor și anunță că a inițiat demersurile pentru recuperarea banilor luați abuziv de la cetățeni.
Capitală Culturală
Aproape 30 de ani. Sute de concerte. Mii de ore dedicate muzicii, vocilor, armoniei sunetului. Și, mai mult decât cifrele și cuvintele pot cuprinde, o viață de artist dedicată Filarmonicii Banatul. Dirijorul Iosif Todea se va retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, printr-un concert-eveniment în cadrul căruia va dirija va dirija patru lucrări de Ola Gjeilo: Tota pulchra es, Tundra, The ground și Dark and luminous night.
Eveniment
Familia și cei doi copii, căutată ore întregi într-o pădure din Timiș, a fost găsită în toiul nopții
O familie din Timiș, formată din doi adulți și doi copii, a fost căutată ore întregi în pădurile din zona localității Poeni, după ce a plecat cu un ATV și nu s-a mai întors la cabana de unde pornise. Cei patru au fost găsiți în jurul orei 02:00, într-un loc în care își instalaseră un cort. Din fericire, toți erau în siguranță.