Vreți să ajutați sau aveți nevoie de ajutor în timpul pandemiei de coronavirus? Grupul de solidaritate comunitară „Vă ajutăm din Timișoara!” pornește la drum. Voluntarii care aderă la acest demers vor duce bătrânilor sau femeilor gravide ori părinților singuri alimente și medicamente la domiciliu. Trebuie doar contactați pentru a li se transmite lista de cumpărături și pentru ca voluntarii să facă aprovizionarea.
Comitetul local pentru situații de urgență din cadrul Primăriei Timișoara a mai luat câteva măsuri în plină pandemie de coronavirus. Printre altele, piețele vor fi păzite, stațiile STPT și trotuarele din jur vor fi dezinfectate, se închid parcurile și locurile de joacă, iar oamenii sunt obligați să dezinfecteze intrările în blocuri, inclusiv scările.
Peste 1.800 de persoane din Timiș aflate în autoizolare la domiciliu și în carantină, pe timpul pandemiei de coronavirus, au fost verificate de polițiști. Trei persoane au fost amendate pentru că au încălcat regulile. UPDATE. În România, Poliția și Jandarmeria au aplicat 903 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență.
Dialoguri Sănătoase
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple.
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.