tion.ro Web analytics

Activitatea Detașamentului de pompieri de la Lugoj a fost suspendată, după ce un pompier a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Imediat după aflarea veștii, unitatea a fost dezinfectată și pompierii trimiși acasă până vor veni rezultatele testelor. UPDATE. ISU Timiș: Suntem în măsură să intervenim la toate situațiile de urgență ce pot apărea
Județul Timiș a ajuns la 917 cazuri de Covid-19 depistate de la începutul pandemiei. În România au apărut alte 1.119 cazuri într-o zi, în ușoară creștere față de ziua precedentă. Peste 300 de persoane sunt în terapie intensivă.
De când a intrat în vigoare noua lege a carantinei și izolării (21 iulie), persoanele pot fi din nou internate în spital, dacă este necesar acest lucru și dacă medicul decide că persoana respectivă trebuie tratată în spital. În intervalul de timp cât carantina și izolarea nu era legiferate în niciun fel (aproximativ 3 săptămâni: 2-21 iulie), peste 70 de persoane din Timiș, cu Covid-19, au refuzat internarea.

România

Călătorește în siguranță de Revelion. Sfaturi utile de la InfoCons
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie și de călătorii, fie la munte, în orașe turistice sau în străinătate. Pentru un Revelion fără griji, InfoCons - Protecția Consumatorilor vine cu recomandări și informații esențiale pentru ca fiecare călătorie să fie sigură.

Eveniment

Un bărbat beat a pierdut controlul mașinii într-un giratoriu de pe centura Timișoara Nord
Un bărbat de 69 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit de pe drum, la intrarea într-un sens giratoriu de pe centura Timișoara Nord.

Ştiri din Timiș

RETIM și ADID Timiș anunță prima campanie din 2026 de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ în Zona 1 Timișoara
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță o nouă campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș. Utilizatorii casnici se pot debarasa legal și GRATUIT de deșeurile textile din gospodărie. Campania se desfășoară în perioada 05 ianuarie - 31 martie 2026, în localitățile: Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Remetea Mare, Sânandrei, Șandra, Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Fibiș, Foeni, Giarmata, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Orțișoara, Otelec (și în Iohanisfeld), Parța, Peciu Nou, Pișchia, Săcălaz, Șag, Sânmihaiu Român, Satchinez, Uivar și Variaș.

Ştiri din Timiș

LISTĂ. Impozite majorate pentru încă 26 de clădiri degradate din Timișoara începând cu anul 2026
26 de clădiri aflate în stare avansată de degradare din Timișoara vor fi supraimpozitate începând cu anul 2026, după ce consilierii locali au aprobat, în ședința de luni, majorări semnificative ale impozitelor. Creșterile sunt cuprinse între 400 și 500%, în funcție de gradul de degradare al fiecărui imobil, conform regulamentului adoptat de administrația locală. 1

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți puteți merge la expoziții și la mai multe spectacole.

Eveniment

Șoferul și pasagera, la spital după ce au rupt semaforul pe Calea Martirilor
Un șofer și pasagera sa au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și a lovit un stâlp de semafor pe Calea Martirilor. 2

Ştiri din Timiș

Celula 3 de la Depozitul de Deșeuri Ghizela intră în execuție. Investiție de aproape 38 de milioane de lei
Consiliul Județean Timiș se pregătește să dea ordinul de începere a lucrărilor la Celula 3 a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, un proiect esențial pentru asigurarea capacității de depozitare a deșeurilor din județ în condiții conforme cu standardele de mediu.

Eveniment

Dosar penal și 6 persoane duse la secție după un scandal într-un centru comercial din zona Lipovei din Timișoara
Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați luni de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, că în incinta unui restaurant dintr-un complex comercial de pe strada Divizia 9 Cavalerie are loc un scandal între mai multe persoane. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici