La o zi după ce doctorii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara (reprezentanți ai Asociației Dr. Victor Babeș Timișoara) au făcut apel la cetățeni pentru a face donații în bani din care să se cumpere echipamente de protecție și medicale, suma care s-a strâns a ajuns deja la 130.000 lei. Puteți dona în continuare.
Cariere de Poveste
Pentru Andrada Mazilu, meseria de învățătoare nu a fost o alegere întâmplătoare, ci un vis pe care l-a avut încă din copilărie și pentru care a fost dispusă să plece, la doar 14 ani, din Timișoara la Sibiu. A urmat un parcurs educațional în România și Germania, iar astăzi, după aproape două decenii la catedră, continuă să caute noi metode prin care să-i apropie pe copii de învățare, de lectură și de cultură.
Ştiri din Timiș
Pentru companii, fiecare leu în plus pe factura de energie apasă pe profit și competitivitate. Între 21 și 23 octombrie 2026, Târgul RoEnergy Timișoara reunește la Pavilion Expovest, Complex Hotel Senator, Calea Lugojului, 7, expozanți din șase țări cu tehnologii pentru producerea, stocarea și economisirea energiei. Reprezentanți E.ON Energie România, OMV Petrom, Nokia și ai autorităților dezbat soluții pentru industrie, iar EnergyJobs@RoEnergy aduce oportunități de recrutare în energie. Accesul la expoziție este gratuit, cu preînregistrare.
Utile
Luni, 12 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni, 12 octombrie, puteți participa la evenimente dedicate fotografiei experimentale, puteți merge la teatru sau puteți lua parte la deschiderea festivalului de film și cultură balcanică Taifas.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie, pe DN68A, în județul Timiș. În urma impactului dintre două autoturisme, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost rănit.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie pe drumul județean DJ 681, între localitățile Gladna Montană și Fârdea, din județul Timiș. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.