Opt școli și grădinițe Timișoara mai fac ore în sistem online, din cauza temperaturilor scăzute în clase sau a problemelor de infrastructură. În ceea ce privește situația Covid-19, peste 250 de elevi sunt infectați în județ, dar și 80 de cadre didactice. La testarea săptămânală, 11 elevi care au ieșit pozitivi, așteaptă acum rezultatele RT-PCR.
Oamenii din Timiș au la dispoziție opt centre de evaluare Covid-19, unde se pot prezenta dacă rezultatul testului lor este pozitiv și au nevoie de consult medical. Ajunși aici, pacienților li se verifică funcțiile vitale, iar în funcție de recomandările medicale pot face și un CT sau EKG. În funcție de caz, primesc și tratament.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.