tion.ro Web analytics

După ce Făgetul a ieșit din carantină, Comitetul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției a solicitat DSP Timiș să facă o analiză privind eventuala carantină zonală în Jebel, Margina și Satchinez, având în vedere creșterea numărului de infectări. Acest lucru a fost pe ordinea de zi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a avut loc sub conducerea prefectului Liliana Oneț. Se caută și locuri în spitale pentru bolnavii cu SARS-Cov2.
Situație tot mai gravă la IPJ Timiș. Numărul polițiștilor testați pozitiv cu coronavirus a crescut de la 11 la 16 în numai o zi, iar 13 oameni ai legii, contacți direcți ai celor bolnavi, sunt în izolare. DSP Timiș adminte că la IPJ Timiș există un focar, însă s-a pierdut în numărătoare și are în evidență doar 10 cazuri confirmate.
Verificări ale autorităților în zonele aglomerate, societăți comerciale și mijloace de transport în comun. Polițiștii, jandarmii și pompierii au verificat peste 100 de societăți comerciale numai în ultimele 24 de ore pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile de răspândire a noului tip de coronavirus. Au fost date zeci de amenzi pentru cei care nu au purtat mască.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 ianuarie 2026, în Timișoara?
Duminică, 18 ianuarie, puteți face schimb de stil și energie la Shop My Closet, unde veți găsi piese vintage, haine preloved, viniluri, cărți, accesorii și multe altele. Mai puteți merge la film, la teatru sau la expoziții.

Eveniment

Șofer beat și fără permis, găsit de polițiști cu mașina în șanț într-o localitate de lângă Recaș
Vineri, polițiștii orașului Recaș s-au deplasat în localitatea Petrovaselo, unde, pe marginea drumului pe strada Principală, au identificat un autoturism răsturnat la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani.

Ştiri din Timiș

Primăria vrea să dea fosta florărie din centru unei asociații pentru comunitatea romă. Chirie de câteva sute de euro pe lună
Primăria Timișoara propune atribuirea fostei florării Horticultura din Piața Victoriei unei asociații care sprijină comunitatea romă din Cerneteaz. Spațiul ar urma să fie închiriat pentru un an, la o chirie de circa 400 de euro pe lună, de câteva zeci de ori sub prețul obținut la licitația din 2024. 11

Eveniment

Încă două persoane reținute pentru trafic de migranți în Timiș. Un cetățean străin a devenit violent la control
După ce două persoane au fost reținute pentru trafic de migranți într-un dosar cu câteva zile în urmă, vineri autoritățile din Timiș au mai depistat în trafic doi cetățeni care fac parte din același grup ilegal.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lucrări în interiorul unui cazan de la CET Sud
Săptămână plină de intervenții la Colterm: reparații complexe la cazanele de la CET Sud, inclusiv lucrări de peste 20 de ore în interiorul instalațiilor, dar și o avarie electrică apărută vineri. Problemele au afectat temporar parametrii de furnizare pentru peste 60 de puncte termice din Timișoara. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii ianuarie 
În Astrologie, luna ianuarie poartă amprenta puternică a semnului Capricorn, care reprezintă disciplină, structură, rezistență și o abordare strategică a vieții. Capricornul nu aleargă după rezultate rapide, ci construiește pe termen lung. De aceea, primele săptămâni ale anului sunt marcate de o energie concentrată pe responsabilitate, planificare și reevaluare a priorităților și obiectivelor.

Sănătate

Vaccinul anti-HPV în Timiș. Datele din 2025 și ce trebuie să știe tinerii și părinții despre prevenție
În 2025, județul Timiș s-a situat printre județele fruntașe la administrarea vaccinului anti-HPV, comparativ cu alte județe cu populație similară, înainte de extinderea gratuită a vaccinării pentru persoanele între 11 și 26 de ani, introdusă din 1 octombrie. După extindere, în Timiș au mai fost administrate alte peste 5.000 de doze. 1

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 ianuarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 17 ianuarie, puteți participa la un atelier de tricotat, să mergeți la teatru, la film sau să vizitați expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici