Arta secretă a unui părinte de succes este tema unei întâlniri programate să aibă loc sâmbătă, între orele 16-19, în spaţiul de la ultimul etaj al Bega Shopping Center. Sunt invitaţi să participe toţi părinţii timişoreni dornici să afle cum se aduce succesul în viaţa copiilor lor.
Planuri mari, vise frumoase, nevoi multe. Sub aceste auspicii începe, duminică, 11 septembrie 2011, stagiunea Teatrului Merlin din Timişoara, cu un eveniment de poveste: "Visul lui Burattino".
Vor picta roadele toamnei, apoi se vor înfrupta din ele. Copiii care vor participa în septembrie la aRtelierul de la Timişoara vor deprinde deopotrivă gustul picturii pe pânză şi pe cel al naturii, căci fructele ce le-au servit drept modele vor fi sacrificate pe altarul artei sub formă de salată, pentru micuţi pictori pofticioşi.
Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice a fost sărbătorită, marţi, şi la Timişoara. Copiii care au vizitat grădina au fost întâmpinaţi de un clovn, iar intrarea a fost liberă pentru toată lumea, inclusiv părinţi şi bunici.
Primăria Timisoara a decis, pentru prima dată, să își exercite dreptul de preempțiune și să cumpere un imobil situat pe strada Abrud, unde funcționează Grădinița nr. 16. Decizia a fost luată în ședința consiliului local ținută de Ziua Timișoarei, însă achiziționarea efectivă a imobilului va avea loc cel mai devreme în toamnă.
Azi în Timișoara
Duminică, 15 martie, continuă Târgul Imobiliar la Iulius Congress Hall. Mai puteți merge la ateliere, la film, la teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Studenți din mai multe organizații universitare au protestat sâmbătă seara, în Piața Victoriei, nemulțumiți de reducerea finanțării pentru educație și de modificările privind bursele și transportul feroviar. Manifestul a fost organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), iar la acțiune s-au alăturat mai multe organizații studențești din oraș.
Eveniment
Un băiat de 13 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în zona capului de o poartă de fotbal. S-a desprins pe un teren din localitatea Cenad.
Târgul Imobiliar
Sâmbătă, în cadrul primei zile la Târgul Imobiliar Timișoara, a avut loc un panel de discuții cu principalii oameni-cheie din dezvoltarea imobiliară din Timișoara. Cei prezenți au făcut o radiografie a pieței și au răspuns celor mai fierbinți teme pentru investitori.
2
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat o serie de modificări privind impozitele și taxele locale, propuse în ședința Consiliului Local, ca urmare a schimbărilor aduse Codului fiscal al României de către Guvernul României.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit într-o hală de aproximativ 100 mp din Hezeriș. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale și o ambulanță SMURD, iar incendiul a fost lichidat fără a se înregistra victime.
Ştiri din Timiș
Adrian Pleșescu, un tânăr care odinioară visa „să mute munții din loc” duce astăzi o luptă grea pentru a-și recăpăta independența, după ce un accident rutier grav petrecut în urmă cu șase ani i-a schimbat complet viața. Mașina în care se afla a fost lovită de un tren în comuna Giroc și a stat o lună în comă.