Atmosferă lejeră, zâmbete ascunse în spatele cărţilor, amintiri din vremuri îndepărtate şi iz de adunare între prieteni: cam aşa a decurs lansarea romanului „Noapte bună, copii!” a lui Radu Pavel Gheo, care a avut loc vineri seara la librăria Cartea de Nisip din Timişoara.

Tinerii din PNL Timiş susţin că au fost ameninţaţi şi chiar îmbrânciţi în timp ce încercau să împartă dulciuri copiilor, la o grădiniţă din localitatea Cenei, cu ocazia zilei de 1 iunie. Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, îl acuză pe primarul din comună, Gabriel Ilaş, de ameninţări. Edilul spune însă că a vrut doar să împiedice politizarea festivităţilor organizate pentru copii.
Campionate de fotbal, concursuri de mers pe role, atletism, baschet, volei şi tenis de masă, competiţii pentru copiii de grădiniţă şi întreceri pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale – toate acestea vor avea loc în cadrul programului „Săptămâna Olimpică 2010” la Timişoara.
Au intrat în teren şi au jucat fotbal cu copiii de la mai multe şcoli timişorene. Fotbaliştii de la FC Timişoara au participat marţi, între orele 12 şi 14, la baza sportivă de la stadionul “Dan Păltinişanu”, la un turneu de minifotbal la care au participat mai mulţi elevi din şcoli timişorene.
În zilele de 11, 12 şi 13 mai 2010, Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara va face plata alocaţiei şi a trusoului pentru copiii nou-născuţi, în cazul persoanelor care au depus cereri în perioada 25 ianuarie 2010 – 23 februarie 2010.

Utile

Trafic restricționat prin fața Catedralei Mitropolitane, vineri. S-a închis și o bucată a străzii Drubeta
Traficul rutier va fi restricționat vineri, 26 iunie, în zona Catedralei Mitropolitane din Timișoara, cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Drapelului. În paralel, șoferii trebuie să țină cont și de închiderea temporară a unui tronson din strada Drubeta, afectat de lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu.

Mapamond

Un asteroid de mari dimensiuni va trece în weekend pe lângă Pământ
Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă prin apropierea Pământului, fără să existe vreun risc de impact, potrivit informațiilor transmise de Agenția Spațială Europeană (ESA), citate de Agerpres.

Ştiri din Timiș

Sorin Grindeanu și-a vândut vila din Giroc, într-o tranzacție de câteva sute de mii de euro
Sorin Grindeanu a finalizat vânzarea casei sale din Giroc pentru 450.000 de euro, o tranzacție începută prin acte semnate încă din 2022.

Ştiri din Timiș

Spitalul de Copii Timișoara va avea centru de adicții. Primăria pune la dispoziție clădirea
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara ar putea avea un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor destinat copiilor, adolescenților și adulților. Primăria propune transferul unei clădiri de pe strada Independenței pentru amenajarea noului serviciu.

Ştiri din Timiș

CCIA Timiș dă startul unei noi serii de cursuri gratuite în domeniul prelucrării datelor
CCIA Timiș lansează cea de-a doua grupă a cursului gratuit „Operator introducere, validare și prelucrare date”, organizat prin proiectul european FlexCop. Cursul începe în septembrie 2026 și include pregătire în gestionarea datelor, Excel, Power BI și inteligență artificială. Participarea este gratuită pentru angajații eligibili din Regiunea Vest.

Economic

UPDATE. Salariul minim crește de la 1 iulie. Câți bani vei primi în plus
Începând cu 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în luna martie. Măsura vizează în special angajații remunerați la nivelul salariului minim și aduce o majorare de 275 de lei brut pe lună. UPDATE. ITM Timiș: Salariile modificate trebuie raportate în 20 de zile 3

Capitală Culturală

Dunărea, privită prin ochii artiștilor contemporani. Expoziția „Danube Revisited” se deschide la Muzeul Apei din Timișoara
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește, sâmbătă, 27 iunie, de la ora 12:00, vernisajul expoziției colective „Danube Revisited”, un eveniment dedicat artei contemporane și reflecției asupra unuia dintre cele mai importante simboluri europene – fluviul Dunărea.

România

Riscul de toxiinfecții alimentare crește în perioadele de caniculă. ANSVSA explică cum să eviți problemele
Temperaturile ridicate favorizează alterarea rapidă a alimentelor, iar riscul de toxiinfecții alimentare crește semnificativ în această perioadă. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) le recomandă românilor să fie atenți atât la locul din care cumpără produsele, cât și la modul în care le transportă, le păstrează și le prepară.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici