Spre orele serii, la Timişoara a avut loc o minifurtună. Câteva rafale serioase de vânt au pus la pământ mai mulţi copaci. Victime: două autovehicule în parcarea din spatele ştrandului termal şi circulaţia rutieră blocată pe Calea Aradului şi Bulevardul Liviu Rebreanu.
Popierii au intervenit, luni după-amiază, la intersecția străzilor Labirint cu Amforei din Timișoara, unde au tăiat cu o drujbă un copac, care din cauza vântului a căzut și a rupt un cablu de telefonie. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
Grav accident de circulație, joi dimineaţă, în apropierea oraşului Timişoara. Un autoturism Audi s-a izbit de un copac, la intrarea în localitatea Becicherecu Mic. Şoferul şi fiul său în vârstă de 9 ani au rămas blocaţi în maşină. Echipele de salvare l-au scos pe bărbatul de la volan, însă copilul a rămas în autoturism.
Au venit la furat de lemne si au taiat un ditamai plop, care a cazut in mijlocul drumului national! Doua masini a intrat in pomul gros de aproape un metru, inca o masina a fost implicata in coliziune. Bilantul acestui accident cu un mecanism halucinant, petrecut in noaptea de miercuri spre joi: doi morti, patru raniti. Politia ii cauta pe cei care au taiat copacul care a luat vieti pe DN 21, in Ialomita.
Un bărbat de 38 de ani din Timișoara a murit sâmbătă dimineața în urma unui accident rutier care s-a petrecut la ieșirea din localitatea Parța către Timișoara. Accidentul a fost cauzat de un câine care i-a tăiat calea. În urma accidentului bărbatul a rămas incarcerat, insă medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.