Primarul Nicolae Robu i-a dat peste cap planurile directorului RATT, Ioan Goia, care intenţiona să-i doteze pe controlori cu arme, aceştia fiind transformaţi în agenţi de intervenţie, pază şi ordine. „Aşa s-a gândit domnul Goia... Ei bine, l-am răzgândit eu”, a anunţat, vineri, Robu. Nu vom vedea controlori cu pistoale pe mijloacele de transport în comun din Timişoara!
Astăzi vezi imagini de la un accident spectaculos petrecut în apropiere de Timișoara, noaptea trecută. Afli apoi cum a fost atmosfera la Ziua Porților Deschise organizată la sediul IPJ Timiș.
Conducerea RATT consideră că... trebuie să se treacă la arme, la propriu, pentru a se face ordine în mijloacele de transport în comun din Timişoara, pe unde mişună hoţi, cerşetori, scandalagii şi, o problemă reclamată recent, falşi controlori. Cei ”adevăraţi”, ai Regiei Autonome de Transport Timişoara, urmează să fie echipaţi cu uniforme şi dotaţi cu pistoale. Controlorii RATT se transformă de fapt în agenţi de intervenţie, pază şi ordine...
Cititorii www.tion.ro ne-au sesizat în aceste zile că puţinii controlori ai RATT care mai activează în mijloacele de transport în comun din Timişoara nu mai amendează călătorii frauduloşi, ci împart avertismente mai nou. Directorul Regiei, Ioan Goia, susţine că aşa se procedează doar în anumite cazuri, dacă sistemul de validare sau compostare dă rateuri ori călătorii îşi uită cardul de transport acasă...
Zeci de angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Timişoara, majoritatea contolori, s-au adunat miercuri dimineaţă la depoul de pe bulevardul Take Ionescu, la un protest spontan, nemulţumiţi de decizia conducerii de a-i trimite în şomaj tehnic până în toamnă şi de a face disponibilizări.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.
Ştiri din Timiș
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Ştiri din Timiș
Decizia de închidere temporară a pistei Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în perioada 2–22 noiembrie 2026, a stârnit un schimb dur de acuzații între senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, și conducerea bazei aeriene. Motivul este că la începutul lunii noiembrie va avea loc prima ediție a Timișoara Forum for European Values, un eveniment organizat de Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe, care își propune să aducă anual la aceeași masă lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga Europă.
12
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru construirea unei noi hale de mentenanță destinată tramvaielor, investiție care va completa procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Noua facilitate va fi amenajată la depoul de pe bulevardul Dâmbovița și va permite întreținerea simultană a unui număr mai mare de tramvaie din noua flotă.
1
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu un nou obiectiv de patrimoniu. Vineri, 24 iulie, va fi inaugurată oficial Casa de la Dragșina, o gospodărie tradițională veche de peste un secol, care completează colecția muzeului. De asemenea, aduce în prim-plan arhitectura specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, o zonă etnografică nereprezentată până acum în muzeu.
1