Acțiune a polițiștilor împreună cu membrii celorlalte structuri ale MAI, în Timiș. Oamenii legii au organizat mai multe controale pentru a vedea dacă în zonele aglomerate sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii COVID-19. Au fost aplicate sancțiuni pentru cei care nu poartă măști, dar și pentru patronii de terase care nu au respectat normele.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Puțini pescari se gândesc la rod pod și la senzorii de pescuit ca la un sistem unitar. De obicei, rod podul e cumpărat la un moment dat, senzorii la altul, și cele două ajung să coexiste pe mal fără să fi fost gândite împreună. Rezultatul e adesea un setup care funcționează, dar nu funcționează bine — senzori care vibrează prea mult din cauza unui rod pod instabil, lansete montate la unghi greșit față de senzori, fire care nu trec corect prin ruleta senzorului și produc semnale false constant.
Utile
Luni, 8 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
Într-o lume în care sporturile de contact sunt încă privite de mulți prin prisma durității și a competiției, Mirabela Călugăreanu demonstrează că, dincolo de mănuși și antrenamente intense, kickboxingul poate deveni o adevărată școală de viață. Cu o experiență de peste două decenii în sporturile de contact, fostă sportivă de performanță în box și astăzi antrenoare de kickboxing, vorbește deschis despre drumul ei într-un domeniu dominat mult timp de bărbați, despre prejudecățile întâlnite de-a lungul carierei și despre felul în care sportul i-a modelat caracterul.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe spectacole.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj au reținut un bărbat care a furat telefoane mobile. Magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Sănătate
Apropierea concediului, asociată cu presiunea finalizării sarcinilor și acumularea oboselii din lunile de muncă, poate genera stres, anxietate și scăderea randamentului. Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara recomandă planificarea realistă a activităților și deconectarea treptată înainte de vacanță.
1
Ştiri din Timiș
Primarul comunei Moșnița Nouă anunță că, de săptămâna viitoare, polițiștii locali și cei ai Poliției Române vor verifica modul în care sunt utilizate trotinetele electrice. Autoritățile le reamintesc utilizatorilor principalele reguli de circulație și sancțiunile prevăzute de lege, amenzile putând depăși 1.600 de lei pentru abateri grave.
11