Reprezentanții PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE au ajuns la un consens asupra reducerii TVA la 20 de procente, în cadrul discuțiilor de joi pe tema noului Cod Fiscal. Eugen Nicolicea, deputat UNPR, a anunțat, la finalul întâlnirii, că reprezentanţii partidelor propun ca noul Cod Fiscal să prevadă o o scădere a TVA în trepte, respectiv 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la începutul lui 2017.
În urma consultărilor cu partidele parlamentare, președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că s-a ajuns la un acord pe tema a trei mari chestiuni - adoptarea legii finanţării partidelor şi a campaniilor, legea alegerilor parlamentare şi votul prin corespondenţă, dar și adoptarea legii alegerilor locale.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va relua consultările cu partidele după sărbătorile de Paști. Acestea au scopul de a evalua acțiunile din calendarul stabilit la începutul sesiunii parlamentare.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni după-amiază, după consultările pe care le-a avut cu premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, pe tema legii privind reducerea CAS, că negocierile nu au avut succes, deoarece Guvernul nu a fost în stare să-i prezinte cifre care să-l liniștească. Mai mult, președintele a anunțat că va face publică înregistrarea discuției cu Ponta, după ce premierul a declarat că Băsescu a avut un „ton bădărănesc" la adresa ministrului Finanţelor.
Uniunea Social-Liberala a anuntat, luni, prin vocea liderului PNL Crin Antonescu, ca nu va participa la consultarile initiate de Traian Basescu: nu subiectele propuse de catre seful statului sunt preocupante pentru Opozitie, ci dificultatile prin care trec multi romani! Presedintele invitase partidele pentru a discuta despre ratificarea tratatului de stabilitate financiara europeana, dar si despre functionarea Parlamentului. Seful pesedistilor Victor Ponta a enumerat patru conditii minimale ca USL sa inceteze greva parlamentara!
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.