Vom mai circula o perioadă prin tranșee pe trotuarele din zona centrală, deși reprezentanții primăriei promit că le repară încă din luna septembrie, după șantierele de la sfârșitul verii. Se vor face reparații provizorii, dar nu știm exact când. Doar pentru pregătirea de iarnă, pentru că la primăvară se va interveni din nou, anunță Robu, care a dat dispoziție chiar marți să fie accelerate lucrările.
Piaţa premium, atât din Vestul ţării, cât şi din capitală devine una tot mai accesată de clienţii care sunt atenţi la calitate şi la noutate. În contextul creşterii economice a sectorului imobiliar, Tempini România se extinde. În Timişoara, showroom-ul de pe Calea Aradului 115 se transformă într-un Design District – un spaţiu care va cuprinde noi branduri atent selecţionate. Compania pregăteşte lansarea unei game de produse dedicată centrelor WELNESS & SPA, aduce în exclusivitate, pe piaţa din România mobilier şi obiecte de iluminat create de faimosul designer Timothy Oulton (inaugurarea este pregătită pentru primăvara anului viitor). În acelaşi timp, compania anunţă primul brand extern grupului Tempini care se alătură acestui Design District. Este vorba despre brandul Sport Concept, lider local în echipamente sportive. Noul concept de Design District reprezintă alăturarea brandurilor ce oferă unui om o experienţă premium completă în ceea ce priveşte un stil de viaţă confortabil şi sănătos.
Clienții tuturor barurilor, cluburilor sau restaurantelor vor fi avertizați, printr-un panou montat la intrarea în localuri, dacă acestea nu dețin autorizație de securitate la incendiu. Obligația de a monta aceste panouri aparține proprietarilor spațiilor respective, ca urmare a promulgării unei legi în acest sens.
România
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis luni că a luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE iranian, context în care subliniază că România nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu, prioritatea autorităților de la București fiind efortul diplomatic pentru dezescaladare, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Bookfest Timișoara 2026 se va desfășura între 19 și 22 martie, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT. Salonul va fi deschis pentru public, în fiecare zi, între orele 10:00 și 20:00 și va avea în program sute de evenimente, lansări de carte, sesiuni de autografe, filme, expoziții. Tion vă oferă vouchere de care vă puteți bucura la salon.
Capitală Culturală
Publicul este invitat joi, 19 martie, de la ora 17.00, la evenimentul de închidere al expoziției „WOLF – De la decorativ la funcționalitate”, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara în Galeria L a Palatului Baroc din Timișoara.
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara marchează în 2026 împlinirea a 80 de ani de la înființare printr-un spectacol din repertoriul liric universal.
Ştiri din Timiș
Publicul este invitat să vadă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din Banat, în cadrul unor tururi ghidate gratuite organizate de Muzeul Național al Banatului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara continuă programul de reparații în peste 20 de școli, licee și grădinițe din oraș. Intervențiile, începute în toamnă, vizează săli de clasă, grupuri sanitare, instalații termice, acoperișuri și curți, astfel încât elevii și preșcolarii să beneficieze de spații sigure, curate și primitoare.