Cele trei proiecte de lărgire a pasajelor Popa Șapcă și Jiul, precum și de construire a unui nou pasaj în zona Solventul, vor intra în execuție abia anul viitor, deși primarul Nicolae Robu spera ca măcar una dintre aceste trei lucrări să înceapă în acest an. Municipalitatea timişoreană analizează în paralel şi posibilitatea construcţiei unei noi linii de tramvaie, de la Gara de Nord la Spitalul de Copii, pe Republicii.
De mai bine de un an a fost nevoie, la Timişoara, pentru realizarea unui nou pod, cu o lungime de 17 metri, la Uzina de Apă. Lucrarea trebuia să fie gata în primăvara acestui an, în luna mai. Podul a fost în sfârşit dat în folosinţă, cu puţin timp în urmă, pe panoul prin care era anunţată lucrarea, care poate fi încă observat la faţa locului, putându-se vedea, la data finalizării lucrărilor, cum luna a cincea a fost... corectată, devenind luna a noua.
Consilierul local Adrian Orza vrea să propună în Consiliul Local Timișoara înființarea unei comisii cu rol consultativ care să-și spună părerea atunci când se iau decizii care țin de patrimoniul istoric al orașului. Vorbim despre un for din care să facă parte specialiști, oameni care să nu fie înregimentați politic și care să poată trage semnale de alarmă atunci când s-ar putea aduce prejudicii obiectivelor de valoare ale urbei, de exemplu.
Zona Pieţei 700 din Timişoara se află în şantier. Proprietarii fostului „acvariu" din centru au început să ridice acolo o nouă construcţie, mai mare decât cea veche, pe unul dintre terenurile primite la schimb de la primărie pentru a părăsi spaţiul din Piaţa Victoriei, iar recent au fost desfiinţate şi chioşcurile din 700.
Unul dintre tronsoanele autostrazii Lugoj – Deva va fi construit cu nu mai putin de 95 de milioane de euro. CNADNR a semnat cu firmele asociate Tehnostrade - Spedition UMB, companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei, fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj - Deva.
Dialoguri Sănătoase
Atunci când mergem pe stradă, urcăm scările, ridicăm o cană de pe masă sau ne legăm șireturile, rareori ne gândim cât de complex este ceea ce face corpul nostru deoarece totul pare automat.
Utile
Marți, 17 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și București se face, pe ambele sensuri, cu trenuri noi Alstom Coradia Stream. Una dintre cursele introduse recent a avut însă luni o defecțiune între Augustin și Racoș, iar trenul a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Călătorii vor fi preluați de alte garnituri.
2
Eveniment
Descoperire macabră, luni după-amiază, pe canalul Bega, în Timișoara. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit fără viață în apă, în apropierea unui ponton.
România
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis luni că a luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE iranian, context în care subliniază că România nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu, prioritatea autorităților de la București fiind efortul diplomatic pentru dezescaladare, scrie Agerpres.
3