Premierul Victor Ponta și-a anunțat în mod oficial candidatura la alegerile prezidențiale în cadrul Consiliului Naţional al PSD organizat marți la Craiova. În aceeași zi, Ponta a efectuat o vizită în localitățile gorjene Novaci și Bengeşti, care au fost afectate de inundații. În discursul său, Ponta a spus că el și-a lansat candidatura „puţin mai devreme, la Novaci, la Bengeşti, alături de oameni care reprezintă România adevărată".
Zece drumuri din judeţul Timiş vor fi asfaltate. Majoritatea șoselelor vor trece de la stadiul de drumuri pietruite la șosele asfaltate, unul dintre aceste zece drumuri se va ramforsa, asfaltul de pe el s-a degradat şi drumul se va reasfalta.
O iniţiativă a lui Jackie Ionescu, fost antrenor al celor de la Politehnica, Consiliul Consultativ al ACS Poli a avut joi o nouă şedinţă. Membrii acestui organism dezbat problemele ivite şi propun soluţii, fără a avea putere de decizie.
Elevii din Timiş au un nou preşedinte care să-i reprezinte. Roxana Szoli, elevă a Liceului C.D. Loga din Timişoara a fost aleasă preşedinta Consiliului Judeţean al Elevilor.
Joi, în sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş va fi, din nou, spectacol. De la ora 19 vor urca pe scenă cei de la Incanto Quartetto, iar accesul publicului va fi liber.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.