Consilierii timişoreni au aprobat, în şedinţa extraordinară de vineri, un proiect de hotărâre prin care limitează competenţele ordonatorilor secundari de credite: totul va trece pe la primarul Gheorghe Ciuhandu! Edilul-şef trebuie să ţină sub control toate cheltuielile serviciilor cu personalitate juridică din subordine.
Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Timişoara s-au declarat îngrijoraţi de faptul că vor fi amprentaţi şi unii chiar contestă legalitatea introducerii aparatelor de pontaj pe bază de amprentă digitală. Primarul spune că vrea astfel să aibă un control în ceea ce priveşte programul funcţionarilor publici. Unii consilieri locali habar nu au că au aprobat un astfel de sistem.
Situaţia ajutoarelor de încălzire pe care
ar trebui să le primească timişorenii cu
venituri reduse la iarnă, de la primărie, este
încă incertă. În timp ce oficialii
municipalităţii susţin că acestea sunt
blocate pentru că prefectul a atacat în
instanţă o hotărâre de consiliu local,
cei de la FALT spun că problema se poate rezolva
simplu, prin promovarea unei noi hotărâri de
consiliu local!
Primăria Timişoara a preluat, în
sfârşit, personalul medical care îşi
desfăşoară activitatea în cabinetele
din unităţile de
învăţământ. Este vorba de 160 de
medici şcolari, medici dentişti, asistenţi
medicali şi mediatori sanitari.
Primăria Timişoara a anunţat că va
prelua, într-un final, personalul medical din
cabinetele şcolare, autorităţile locale
fiind obligate de Ministerul Sănătăţii
să facă acest lucru. Asta, deşi consilierii
PD-L au acuzat autorităţile că refuză
să facă preluarea, iar 182 de cadre medicale ar
putea rămâne fără salarii
până la toamnă.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
Capitală Culturală
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
3
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.