Din nou, experienţa germană va fi utilă
Timişului. Peter Hauk, ministrul Alimentaţiei
şi Spaţiului Rural din Landul Baden Wurttenberg
s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii
Prefecturii, Consiliului Judeţean Timiş şi
Primăriei Timişoara.
Timişorenii trebuie să aleagă între
concertul extraordinar simfonic organizat de Filarmonica
Banatul la Pădurea Verde şi Compact, Mircea
Baniciu şi Josef (Ioji) Kappl, care vor cânta
în Piaţa Unirii sâmbătă
seară, de Ziua Europei.
Download: Programul integral de Ziua
Europei
Artiştii Teatrului Municipal Deva vor pleca în
şomaj începând cu data de 1 iunie.
Consilierii judeţeni au votat, la sfârşitul
săptămânii trecute, amânarea cu o
lună a concedierii colective din cadrul
instituţiei de cultură.
Consiliul Judeţean Timiş a semnat actele pentru
finanţarea reabilitării unui nou drum
judeţean, din fonduri europene. Pe 27 octombrie 2008,
reprezentanţii CJT şi ai Ministerul
Dezvoltării au semnat contractul de finanţare
nerambursabilă pentru implementarea proiectului
„Reabilitarea DJ 682 limita judeţ
Arad-Periam-Saravale-Sânnicolau Mare”.
Circulaţia la ieşirea din Timişoara
către Moşniţa Nouă şi mai departe
către Buziaş şi Lugoj rămâne o
problemă. Aceasta chiar dacă în zilele
dinainte de Paşti intersecţia cu
„vestita” cale ferată uzinală a fost
reparată.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați, în 25 septembrie, la o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni. Universitatea Politehnica Timișoara pregătește o seară cu experimente, tehnologii digitale, aplicații de realitate virtuală și mixtă, dar și incursiuni în istoria orașului și a informaticii românești. Evenimentul va avea loc între orele 18:00 și 23:00, la Muzeul Tehnic UPT – ExperimentariumTM și Nokia Campus. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Timp de două zile, tradițiile românești se concentrează în spațiul Muzeului Satului Bănățean Timișoara: ii, opinci, clopuri, toiage, costume populare, zgărdițe, ciorapi de lână, coșuri împletite din nuiele și multe altele – o întreagă lume de meșteșuguri care au trecut testul timpului vă sunt aduse din întreaga țară de meșteri populari, meșteșugari și mici artizani, ca să le admirați și cumpărați.
Ştiri din Timiș
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.
Utile
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara.
2
Sănătate
Mai mulți specialiști și cadre medicale de la SCMUT și angajați ai spitalului înrolați în proiect s-au intâlnit joi în cadrul proiectului „CPW- Prevenția cancerului la locul de muncă, respectiv subgrupul - prevenția cancerului gastric prin screening-ul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori” pentru o discuta despre prevenția cancerului gastric, dar și despre diagnosticul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori (HP).
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
5