Consilierii judeţeni din Timiş au discutat în şedinţa de plen de vineri şi despre asocierea cu cluburile sportive. CJ Timiş este asociat la cinci astfel de cluburi, iar, conform unei Ordonanţe de Urgenţă din 11 martie 2015, acest lucru nu va mai fi posibil de acum încolo. Astfel, consilierii județeni sunt nevoiți să găsească alte forme de finanţare.
Ştefan Popa Popa’s, cunoscutul caricaturist timișorean, le-a făcut cadou consilierilor județeni din Timiș câte o caricatură cu ei înșiși. Dar, desenul primit de președintele CJT, Titu Bojin, a avut ceva în plus.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, a rămas fără doi dintre consilierii săi personali. Din patru au mai rămas doi, Dorel Borza şi Alexandru Chirilă. Robu caută înlocuitori pentru Sanda Greblă şi Marian Constantin Vasile. „Probabil nu voi aștepta foarte mult până să numesc alte două persoane, mai vedem”, afirmă edilul.
În Consiliul Local Săcălaz apele sunt tulburi, în continuare. După ce în cazul a trei consilieri locali PNL a decis retragerea sprijinului politic, aceştia participă în continuare la şedinţe, din ce declară cei din primărie.
Printre cei pe care președintele ales Klaus Iohannis urmează să îi desemneze pentru a face parte din echipa de consilieri prezidențiali se numără un consilier din actuala administrație, doi foști miniștri și doi parlamentari.
Ştiri din Timiș
În plină iarnă, când temperaturile scăzute pot deveni o amenințare reală pentru cei fără adăpost, Druckeria se mobilizează din nou pentru comunitate.
Ştiri din Timiș
Tion a început, săptămâna trecută, o serie în care analizează activitatea parlamentarilor de Timiș. După ce în primul episod am prezentat activitatea senatorului Sorin Șipoș, în al doilea vă prezentăm proiectele de lege, luările de cuvânt și alte intervenții ale deputatului Vlad Șendroiu.
Azi în Timișoara
Luni, 2 februarie, puteți vizita diverse expoziții în oraș.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 2 - 8 februarie 2026.
Ştiri din Timiș
Veste bună pentru locuitorii din estul județului Timiș, sâmbătă, 31 ianuarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Au fost prezenți ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și primarii din zonă.
2
Ştiri din Timiș
Concedierile, restructurările și incertitudinea economică pot lăsa urme asupra sănătății mintale. Tocmai de aceea, Superhumans România, împreună cu Departamentul de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara, oferă un spațiu în care participanții să poată discuta deschis despre ceea ce simt și cum pot face față unei lumi profesionale în schimbare.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sâmbătă, 31 ianuarie, de polițiștii din Sânnicolau Mare, după ce a fost prins conducând un autoturism în localitatea Bulgăruș, deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.