De mai bine de un an, niciun proiect de hotărâre care a ajuns în plenul ședințelor Consiliului Județean Timiș nu a fost respins. De altfel, cele mai mari dezbateri în aceste ședințe se dau la început, când consilierii județeni pot interpela executivul acestei instituții și la final, la capitolul „Diverse". Consensul din Consiliul Judeţean Timiş ţine de mai bine de un an, mai exact din ultima şedinţă din timpul mandatului fostului preşedinte CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 aprilie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, expoziții, petreceri și proiecții.

Ştiri din Timiș

Sesiune de informare despre legislația privind protecția consumatorilor, la CCIAT
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții economici la o noua sesiune de informare privind aplicarea legislației în domeniul protecției consumatorilor și impactul acesteia asupra activității operatorilor economici.

Ştiri din Timiș

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara
La Iulius Town vă așteaptă un final de săptămână plin de evenimente dedicate copiilor și întregii familii, într-o atmosferă de sărbătoare și distracție. De la activități creative de Paște și experiențe interactive, până la demonstrații spectaculoase și teatru pentru cei mici.

Ştiri din Timiș

FOTO. Bijuterie arhitecturală restaurată în Timișoara. Pictura Bisericii din Iosefin, readusă la viață după lucrări complexe
Lucrările de desprăfuire, spălare și restaurare a picturii interioare la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Iosefin, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din Timișoara, au fost finalizate după aproximativ două luni de intervenții, mai repede decât se preconiza.

Ştiri din Timiș

Mobilizare generală la Remetea Mare. Primarul cheamă locuitorii la o acțiune de curățenie și plantări de pomi
Locuitorii din comuna Remetea Mare sunt invitați să participe la o amplă acțiune de voluntariat dedicată curățeniei și înfrumusețării comunei. Inițiativa este lansată de primarul Cosmin Chira, care face apel la spiritul civic al comunității.

Ştiri din Timiș

Giroc: câini lăsați liberi pe străzi, amenzi de până la 10.000 de lei și controale în teren
Situație îngrijorătoare în comuna Giroc, unde autoritățile locale trag un semnal de alarmă după o serie de incidente provocate de câini lăsați nesupravegheați pe domeniul public. 1

România

Cum ne vaccinăm de incompetență? Acțiune în instanță pentru recuperarea celor 600 de milioane de euro pe care le plătim pentru vaccinuri nefolosite
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a anunțat public astăzi că va depune o acțiune în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane de euro, pe care statul român a fost obligat să le plătească în procesul cu firma Pfizer, de la semnatarii contractului în cauză, precum și de la cei care au stat impasibili față de această situație contractuală, în toată această perioadă. „Costul incompetenței guvernanților nu trebuie suportat din buzunarul cetățenilor”, afirmă reprezentanții FACIAS. 2

Ştiri din Timiș

Decizie nefavorabilă primarului Dominic Fritz, la ÎCCJ, în procesul cu ANI. „Fondul” merge mai departe
Decizia prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat sesizarea Curții Constituționale a României în procesul dintre primarul Dominic Fritz și Agenția Națională de Integritate rămâne definitivă. Judecătorii au respins joi cererea de revizuire depusă de edil, care încearcă în continuare să răstoarne constatarea de conflict de interese făcută de ANI. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici