Centrul Timișoarei a fost plin ochi, vineri seara, la începutul manifestațiilor care celebrează 99 de ani de când a fost instaurată administrația românească în Banat. Și line-up-ul pregătit de primărie cu ocazia Zilei Timișoara a fost format exclusiv din artiști români, pe scenă producându-se Lidia Buble, Alex Velea, Antonia și Connect-R.
Timişorenii se vor bucura de trei zile de concerte, competiţii sportive şi alte manifestări cu ocazia zilei oraşului, 3 August. În 1 august sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara, în 2 august în Piaţa Victoriei vor cânta Connect-R, Elena Gheorghe, Lora şi Maxim, iar în 3 august pe scena din centrul oraşului vor urca Alice Francis şi Oceana. Totul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
72 de ore de petreceri şi voie bună la Zilele oraşului Sannicolau Mare. De vineri şi până duminică se anunţă o petrecere continuă în localitatea din judeţul Timiş. Reprezentanţi de seamă ai muzicii naţionale şi internaţionale, zeci de concursuri cu premii, spectacole în aer liber, expoziţii şi multe alte surprize vor transforma cel mai vestic oraş al ţării într-o capitală a petrecerilor!
Eveniment
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
4
Ştiri din Timiș
Vineri, 5 decembrie, la Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, au avut loc lansarea cărții „Iubirea” (ediția a II-a) și conferința „Între empatie și eutanasie” susținută de Părintele Octavian Blaga. Cu peste 20 de ani de experiență în consilierea spirituală a pacienților din spitale și azile din România și Canada, Părintele Blaga a oferit publicului o reflecție asupra iubirii divine, empatiei și conceptului de „moarte bună” din perspectiva teologică.
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.
1