Congresul European de Anestezie şi Terapie Intensivă, ediţia de toamnă, va începe la Timişoara, vineri, 8 noiembrie, de la ora 10:45, în Sala „Europa” a Centrului Regional de Afaceri.
România
Părinții vor avea la dispoziție 24 de zile pentru completarea, depunerea și validarea cererilor de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, potrivit calendarului propus de Ministerul Educației pentru anul școlar 2027-2028. Perioada este cu 13 zile mai scurtă decât cea din acest an. Proiectul de ordin a fost pus în consultare publică miercuri, 14 octombrie.
Capitală Culturală
Un concert extraordinar de muzică clasică, spiritualitate și tradiție va avea loc miercuri, 21 octombrie, la Centrul Reformat Noul Mileniu din Timișoara.
România
Social-democrații au discutat deja numele unor potențiali miniștri pentru un eventual guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu, înaintea deciziei privind intrarea PSD la guvernare. Pe listă apar atât foști membri ai Cabinetului Bolojan, cât și tehnocrați și persoane care au mai fost luate în calcul pentru funcții guvernamentale.
2
Ştiri din Timiș
Timișoreanca Adelina Roșca preia conducerea rețelei globale IESF în octombrie 2026. Mandatul său va urmări extinderea internațională, parteneriatele strategice de business și integrarea tehnologiei în executive search.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz, recent demis din funcția de primar al Timișoarei, a reacționat după apariția unor informații potrivit cărora DNA ar fi deschis un dosar penal care vizează mai mulți membri ai conducerii Primăriei, în legătură cu modul în care au fost transferate către Colterm aproximativ 67 de milioane de lei în iarna 2021-2022. Fritz susține că banii au fost virați companiei de termoficare conform legii și afirmă că nu a primit nicio informare oficială despre dosar.
3
Ştiri din Timiș
O elevă a Școlii Gimnaziale nr. 30 are nevoie de sprijinul comunității pentru a putea beneficia de un tratament medical complex în Italia.
Eveniment
Un cetățean sârb de 54 de ani a fost prins cu acte false la intrarea în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița. Bărbatul le-a prezentat polițiștilor o carte de identitate și un permis de conducere slovac, în încercarea de a evita monitorizarea perioadei de ședere în statele europene.
4