Sâmbătă, 28 iunie, la Universitatea Politehnica Timișoara în cadrul Centrului Multimedia, va fi organizat un concurs care le poate oferi participanţilor şansa să fie angajaţi. Desigur, doar cei mai buni vor fi remarcaţi.
Motocicliştii şi-au dat întâlnire, în acest sfârşit de săptămână, în Poligonul AJVPS de la Pădurea Verde, la cea de-a 14-a ediţie a Bikers Festival, un eveniment deja de tradiţie organizat de Road Patrol MC Timişoara. Distracţia a fost în toi, sâmbătă, când motocicliştii au organizat şi o paradă pe străzile oraşului, au participat la diverse concursuri în poligon şi s-au relaxat la mici şi bere în aşteptarea concertelor programate seara.
În urma tragerii la sorţi, o lugojeancă a obţinut marele premiu al concursului estival organizat la Iulius Mall Timişoara. Ea va pleca într-o croazieră de lux pe Marea Mediterană.
Marți, 17 iunie 2014, a fost ultima zi în care s-au putut înscrie candidații la concursul pentru postul de director al Muzeului Banatului, iar singurul care și-a depus candidatura este Claudiu Ilaș, actualul director al Muzeului Satului Bănățean. Surse din interiorul Muzeului Banatului vorbesc despre o ”rocadă”.
Cu ultimul concurs organizat în cadrul Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) 2014,www.tion.ro și Teatrul Național vă invită la unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ce au avut loc în Timișoara: spectacolul ”Il ritorno a casa” (Întoarcerea acasă) jucat de Teatro Metastasio Stabile della Toscana, Italia. Autorul montării, Peter Stein, este considerat cel mai important regizor al Germaniei postbelice, fondator al celebrului teatru Schaubühne din Berlin și una dintre cele mai mari voci ale regiei europene ale secolului.
Azi în Timișoara
Vineri, 6 noiembrie, puteți merge la concerte, teatru, festivaluri, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele importante ale zilei se numără Timișoara Football Film Festival, concertul simfonic al Filarmonicii Banatul și concertul Theo Rose de la Opera Națională.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi, că România are nevoie de programul european SAFE pentru modernizarea și înzestrarea Armatei, însă a subliniat că modul în care sunt cheltuiți banii publici trebuie să fie transparent. Șeful Guvernului a anunțat că autoritățile vor analiza rezultatele verificărilor privind contractele încheiate în cadrul programului, inclusiv cele cu compania germană Rheinmetall, estimate la aproape șase miliarde de euro.
Ştiri din Timiș
Patru weekenduri de shopping cu reduceri de până la 70% îi așteaptă pe clienții Iulius Town Timișoara în luna noiembrie. Campania de Black Friday aduce oferte la zeci de branduri de fashion, încălțăminte, cosmetice, bijuterii și articole sportive. În plus, cei care fac cumpărături de minimum 500 de lei pot primi, în fiecare zi de vineri, un Mystery Box cu produse și vouchere cadou.
Ştiri din Timiș
Banatul își pregătește strategia de promovare gastronomică pentru anul 2028, când regiunea va deține titlul de Regiune Gastronomică Europeană, iar în echipa de promovare a intrat și un nume cunoscut pe rețelele de socializare. Miloš Nedeljkov, cunoscut publicului drept BalkanDad, s-a alăturat proiectului de promovare a Banatului. Anunțul a fost făcut de Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Începând cu 6.11.2026, SOLARWEST lansează campania de Black Friday pentru sisteme fotovoltaice și baterii de stocare, cu reduceri de până la 5.000 de lei.
Mapamond
Un bucătar italian care lucra la un restaurant din Brisbane, Australia, a fost concediat după ce a refuzat să prepare pizza cu șuncă și ananas pentru un eveniment privat, considerând că folosirea acestui fruct reprezintă o insultă la adresa culturii italiene. Cazul a ajuns în fața Comisiei pentru Muncă Echitabilă din Australia, unde bărbatul a contestat concedierea, însă a pierdut procesul după ce a depus cererea peste termenul legal.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea învăța gratuit cum să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Maratonului Resuscitării. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Iulius Town, între orele 11:00 și 21:00. Peste 80 de medici, paramedici, asistenți medicali, studenți la medicină și voluntari SMURD vor participa la acțiune.
România
Fiul fostului premier Marcel Ciolacu a ajuns asistent universitar la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, în timp ce se afla în anul II de rezidențiat. Potrivit unei investigații publicate de Snoop, Filip Andrei Ciolacu a obținut inițial un punctaj care l-a repartizat la Microbiologie, în Târgu Mureș, dar ulterior a fost detașat în Capitală, cu aprobarea fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Subiectul ridică întrebări despre rapiditatea cu care tânărul a ajuns într-o poziție universitară.
1