Aura Danielescu, actualul inspector şcolar general de Timiş, a luat concursul pentru acest post. Vineri, a avut loc ultima probă, cea orală, unde Aura Danielescu a fost ultima candidată, care a intrat să susțină proba, ce s-a desfășurat la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş a organizat miercuri concursul judeţean cu tematică antidrog, derulat în cadrul proiectului local „Seara liceului meu – ediţia a IV-a, 2015”.
Cei cu iniţiativă şi idei pot câştiga 10.000 de euro în cadrul program ce caută cele mai bune modalităţi de combatere a schimbărilor climatice. Ajuns la cea de a doua ediţie, programul a fost creat de de către Institutul European de Inovare și Tehnologie.
Campionii la judo de la IPJ Timiș au urcat din nou pe podiumul judokanilor din Ministerul Afacerilor Interne. Polițiștii timișeni au câștigat, din nou, mai multe medalii la cel mai recent campionat organizat de cei de la minister.
Timișorenii vor avea parte de o petrecere de zile mari marca NighTLonG! DJ-ul și producătorul croat Petar Dundov se va afla în orașul de pe Bega și se preconizează o seară incendiară, plină de muzică electronică de cea mai bună calitate. Pentru că nu vrem să ratați acest eveniment, redacția www.tion.ro pune la bătaie mai multe invitaţii.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea învăța gratuit cum să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Maratonului Resuscitării. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Iulius Town, între orele 11:00 și 21:00. Peste 80 de medici, paramedici, asistenți medicali, studenți la medicină și voluntari SMURD vor participa la acțiune.
România
Fiul fostului premier Marcel Ciolacu a ajuns asistent universitar la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, în timp ce se afla în anul II de rezidențiat. Potrivit unei investigații publicate de Snoop, Filip Andrei Ciolacu a obținut inițial un punctaj care l-a repartizat la Microbiologie, în Târgu Mureș, dar ulterior a fost detașat în Capitală, cu aprobarea fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Subiectul ridică întrebări despre rapiditatea cu care tânărul a ajuns într-o poziție universitară.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) pregătește, în Palatul Baroc din Piața Unirii, un nou shop, magazin ce va reuni o selecție de produse și obiecte de design inspirate din colecțiile și patrimoniul artistic al instituției, prelungind astfel experiența vizitei la muzeu dincolo de spațiul expozițional. Cele 19 propuneri de amenajare, ale studenților implicați în acest demers, pot fi văzute în Galeria L a muzeului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune modificarea regulamentului TimPark, cu tarife mai mari, restricții pentru vehiculele de mari dimensiuni și eliminarea unor gratuități. Sistemul ar urma să fie extins cu peste 4.300 de locuri de parcare.
6
Eveniment
Polițiștii au făcut 14 percheziții în Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, într-un dosar în care un cadru militar activ este suspectat că ar fi obținut aproape un milion de lei prin programul Start-Up Nation, folosind firme controlate prin intermediul altor persoane și documente false. Cinci persoane au fost duse la audieri.
România
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care au salarii nete de cel mult 4.000 de lei pe lună, ar putea beneficia de ajutor financiar pentru plata chiriei și reduceri de 50% la transportul public și la abonamentele de tren. Un proiect de lege depus în Parlament de către deputații USR Alin Stoica și Diana Stoica, alături de parlamentari ai altor partide, propune introducerea unor măsuri de sprijin pentru tinerii care muncesc, dar întâmpină dificultăți în a-și asigura independența financiară. Timișoara se află printre orașele în care ajutorul pentru chirie ar putea ajunge la 500 de lei lunar.
3
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în 13 noiembrie, evenimentul internațional „Doing Business in Poland”, dedicat companiilor interesate de oportunitățile de afaceri și investiții pe piața poloneză. Seminarul va aborda aspecte juridice, fiscale, logistice și comerciale și va oferi participanților ocazia de a identifica potențiali parteneri și de a dezvolta noi colaborări. Înscrierile se fac până la 11 noiembrie.
Eveniment
Polițiștii au făcut 23 de percheziții în județul Timiș, joi, 5 noiembrie, într-un dosar care vizează deținerea ilegală de arme neletale. În urma descinderilor, au fost găsite 19 arme, peste 18.000 de proiectile și aproape 1.000 de țigarete netimbrate. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER.