tion.ro Web analytics

La 130 de ani de la prima reprezentație a comediei D ale carnavalului, o nouă montare a piesei lui I.L.Caragiale va avea premiera la Timișoara, avându-l în prim-plan pe actorul Eugen Cristea. Ca să dea carnavalului ce-i al carnavalului, Pampon, Didina și Mița Baston le vor face cinste cu vin tuturor timișorenilor care vin la spectacol. Redacția www.tion.ro oferă, prin concurs, două invitații a câte două locuri cititorilor pasionați de teatru, care-și doresc să participe la premiera de marți, 5 mai 2015.
Universitatea Politehnica Timișoara, prin intermediul Facultății de Mecanică, alături de o companie timişoreană din domeniul automotive, organizează un nou concurs profesional pe echipe, destinat studenților din cadrul instituţiei. Prima etapă a acestei competiții s-a desfășurat între 30 martie - 1 aprilie și a constat în rezolvarea unor întrebări legate de trei teme: procese de producție, electropneumatică și automatizări, respectiv materiale și îmbinări nedemontabile.
Amatorii de techno vor avea parte de un sfârșit de săptămână plin de muzică pe placul lor. Totul se datorează unei super-petreceri la care atmosfera va fi întreținută, până dimineața, de artiști precum Dauwd, Ada Kaleh, Ulises și FDK. Pentru că nu vrem să ratezi acest eveniment, redacția www.tion.ro lansează un nou concurs şi pune la bătaie mai multe invitații pentru cititorii fideli.

Turism

Regatul de gheață: Carnavalul de iarnă de la Québec transformă orașul într‑o feerie polară
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.

Ştiri din Timiș

Licitația de 9 milioane de euro pentru repararea drumurilor din Lugoj, anulată. Erau prevăzute și lucrări pentru anul trecut
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.

Eveniment

Accident la Sânmihaiu Român. Două persoane au fost rănite
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.

Eveniment

VIDEO. Accident cu două persoane rănite pe strada Emil Zola din Timișoara
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite. 2

România

Atenționare de călătorie pe un aeroport din Germania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate. 1

Ştiri din Timiș

Ginkgo Biloba: Ce este, beneficii, contraindicații și cum se utilizează corect! Detalii la Enigma Plant!
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 februarie
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici