Festivalul European al Spectacolului Timișoara a debutat duminică, 7 iunie, cu reprezentația „Livada de vișini”. Evenimentul a atras o mulțime de timișoreni, iar în următoarele zile amatorii de teatru sunt invitați să descopere și alte spectacole la fel de inedite. Pentru că nu vrem să ratezi niciunul dintre ele, redacția Tion.ro bune la bătaie invitații.
Timișoara devine, din nou, capitala spectacolului! Teatrul Național din Timișoara a pregătit, pentru amatorii de artă, o mulțime de prestații senzaționale. Pentru că nu vrem să ratezi niciuna dintre aceste reprezentanții, redacția Tion.ro pune la bătaie mai multe invitații pentru spectacolele din această perioadă.
Situație hilară la Inspectoratul Școlar Timiș. Cei trei inspectori şcolari adjuncţi din Timiş (Halasz, Petroman şi Sima) au renunţat să mai dea examenul pentru funcţia de inspectori şcolari adjuncţi de Timiş atunci când a fost cazul. Au spus pas după prima probă şi, prin urmare, au fost eliberaţi din funcţie săptămâna trecută. Fără ca situația să fi suferit vreo modificare, doi dintre aceștia au fost numiți în funcție pentru a doua oară.
Tinerii sunt invitaţi să creeze obiecte artistice din deşeuri în Parcul Copiilor din Timişoara. Totul se va întâmpla joi, de Ziua Mondială a Mediului, în cadrul unui concurs tematic - „Arta din deşeuri”, la care vor participa elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.
La sfârşitul acestei săptămâni, la poligonul de la Pădurea Verde are loc cea de-a VI-a ediție a Turneului Internațional de Tragere „Top Gun”, organizat de IPA Timiş. La Timişoara sunt aşteptaţi poliţişti din şapte ţări, care îşi vor dovedi priceperea la tragerile cu pistoale Glock.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sărbătorile de iarnă sunt ocazia perfectă să surprinzi o persoană dragă cu un cadou elegant, fără să cheltuiești o sumă foarte mare. De la accesorii rafinate și bijuterii delicate până la articole vestimentare și produse pentru confortul de acasă, există numeroase opțiuni care îmbină utilitatea cu un aspect premium. Descoperă șapte idei de cadouri de lux accesibile pentru ea, potrivite pentru diferite stiluri, preferințe și bugete.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a reluat licitația pentru realizarea documentației tehnice necesare restaurării Castelului Banloc, după ce prima procedură, lansată în primăvara acestui an, nu s-a finalizat cu atribuirea contractului. La noua licitație au fost depuse șapte oferte, iar contractul are o valoare estimată de un milion de lei, fără TVA.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 151 de amenzi, în valoare totală de 1.113.000 de lei, în ultimele cinci luni, pentru nerespectarea legislației privind publicitatea stradală. Cele mai multe sancțiuni au vizat firme care au amplasat bannere publicitare fără avizul Primăriei. Controalele vor continua în perioada următoare, iar amenzile pot ajunge până la 20.000 de lei.
1
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” a fost deschis joi dimineață, la Opera Națională Română din Timișoara, de viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău. Evenimentul reunește, timp de două zile, lideri europeni și reprezentanți ai opoziției din Belarus și Georgia, dar și reprezentanți ai unor alte forțe proeuropene.
1
România
Legea integrității, care include așa-numitul „amendament Fritz”, se află pe lista jaloanelor cu risc din PNRR, iar România încearcă să evite suspendarea unei părți din finanțarea aferentă, în valoare de 770 de milioane de euro. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigiu, a declarat miercuri că autoritățile au transmis Comisiei Europene mai multe documente și clarificări, în speranța că acestea vor răspunde îngrijorărilor ridicate de instituția europeană, potrivit Agerpres.
4
Eveniment
Un cetățean bulgar de 54 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini cu numere provizorii din Ungaria, care nu îi permiteau să circule în România. Bărbatul a fost oprit în trafic, în zona localității Cenad, iar acum este cercetat de oamenii legii.
Eveniment
Peste 8 kilograme de cocaină și heroină au fost descoperite în două colete furate de la un șofer care transporta bunuri din Olanda în România. Cei patru bărbați bănuiți că au pus la cale atacul au fost prinși în județul Timiș, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Capitală Culturală
„Unde se termină propriul corp și unde începe lumea din jur?". De la această interogație pornește la evenimentul performativ organizat de Concentric Projects și Indie Box , intitulat „Despre incredibila permeabilitate a materiei” — o lucrare experimentală interdisciplinară creată de coregrafa Alexandra Gîrbea și muzicienii Uțu Pascu și Sergiu Cătană.