Primarul Nicolae Robu s-a arătat extrem de enervat pe organizatorii festivalului care se desfăşoară în acest sfârşit de săptămână, în centrul Timişoarei. El susţine că nu a aprobat tot ceea ce s-a făcut acolo şi că a cerut Poliţiei Locale să ia măsuri.
De dimineaţă, la Timişoara, s-a dat startul manifestărilor de Ziua Europei. La ora 9.30 s-au depus coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român din Parcul Central, eveniment urmat de un alt moment - dezvelirea bustului Regelui Carol Robert de Anjou. Programul manifestărilor dedicate Zilei Europei continuă pe parcursul întregii zile.
În luna aprilie timișorenii vor avea de unde alege în materie de petreceri și concerte. Organizatorii de evenimente au anunțat deja o parte dintre cele mai tari party-uri și concerte ale luni. Astfel, pentru petrecăreți se pun la cale nopți pline de muzică bună marca Freenetik, dar și petreceri cu Palotai, Kyle Pearce, Adam Port și mulți alți DJ la fel de talentați. Și la capitolul concerte timișorenii vor avea de unde să aleagă. Luna aceasta pe scenele din orașul de pe Bega vor urca trupe precum Behemoth, Mono, Subcarpați + Orchestra sau Direcția 5.
De mai mulţi ani, promoterii concertelor mari au început să evite Timişoara, iar principalele evenimente care au loc în oraş, unde participă artişti cunoscuţi, sunt finanţate fie parţial, fie total de autorităţile locale. Acest lucru a dus, spre bucuria unora, la organizarea de numeroase concerte cu intrare gratuită, însă, în acelaşi timp, a făcut ca formaţiile şi cântăreţii mari, care cer sute de mii de euro pe concert, să evite oraşul de pe Bega. Conducerea Primăriei Timişoara, instituţie care a ajuns în ultimii ani principalul organizator de concerte în Timişoara, se gândeşte acum serios să renunţe la acest titlu.
In martie timisorenii petrec cu State of Mind, Ilario Alicante, Vita de Vie sau Implant pentru Refuz
Timișorenii vor avea parte de o lună plină de concerte și petreceri. Organizatorii de petreceri și cluburile din orașul de pe Bega au anunțat deja o parte dintre evenimentele lunii martie. Se pregătesc nopți de dans cu petreceri marca Freenetik, distracție până dimineață cu DJ italieni, Ilario Alicante și Luca Agnelli, sau un party „futurist” unde atmosfera va fi întreținută de Liar, Mutaul Friend și George Allen. Iubitorii de muzică vor avea de unde alege și în materie de concerte. Până acum s-au anunțat prestații live Vița de Vie, Implant pentru Refuz, Nicu Covaci și Moni Bordeianu, Negura Bunget și mulți alții.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.