Timișorenii s-au putut bucura la sfârșitul săptămânii de un eveniment special marca Waldeck. Artistul din Austria a susținut un concert în orașul de pe Bega, aducând cu el cele mai tari hit-uri. DJ-ul a reușit să creeze o atmosferă de neuitat.
Peste 1000 de persoane au sarbatorit Ziua Europei alaturi de Anda Adam si Voltaj, in Piata Victoriei
Ziua Europei a fost sărbătorită așa cum se cuvine la Timișoara! După ce au avut parte de activități dedicate evenimentului pe întreg parcursul zilei de sâmbătă, locuitorii orașului de pe Bega au fost așteptați și la trei concerte în Piața Victoriei. Aceștia au dat curs invitației și au petrecut alături de Anda Adam și Voltaj.
Cunoscuta trupă germană Club des Belugas și Brenda Boykin se pregătesc să revină la Timișoara. În vara anului trecut aceștia au susținut un concert spectaculos în orașul de pe Bega, la care au participat sute de timișoreni. Atmosfera a fost una plină de energie, iar publicul a avut parte de două ore de neuitat.
La Timişoara, de Ziua Europei vor avea loc mai multe manifestări organizate de instituţiile publice locale. Astfel, după o zi de spectacole folclorice, competiții sportive și defilări, seara, timișorenii se vor putea bucura și de un concert de zile mari în centrul oraşului, cu Anda Adam, Voltaj şi AM Band.
„Și între ziduri există inimi”! Aceasta a fost deviza concertului pe care legendara trupă Pro Musica l-a susținut la Penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara. Publicul numeros, format atât din deținuți, cât și din invitați, a putut să se bucure de un show de neuitat.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Eveniment
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor.
3
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.