Formaţia britanică de rock alternativ Jimmy & The Sounds va susţine un concert extraordinar în Timişoara, în data de 23 februarie, cu începere de la ora 21.00, la Manufactura. Biletele pentru acest eveniment vor costa 10 lei, în preţul acestora fiind inclusă şi o băutură din partea casei.
Vineri seara, cu începere de la ora 21.00, la cafeneaua People, lângă Terasa Bănăţeana, va avea loc un concert care anunţă un nou proiect muzical timişorean, care îi va avea ca protagonişti pe Fely (voce), Horea Crişovan (chitară) şi Florin Cvaşa (percuţie). Intrarea va fi liberă.
Vineri seara, sub umbrela petrecerilor derulate sub sloganul Party Premiere, în clubul Le Cinema din Timişoara va avea loc un concert susţinut de Wanda (The one and only Rock n Rolla Girl), în cadrul căruia melomanii vor putea vedea cum sună un proiect autohton synth-pop cu influenţe britanice.
Joi seara, în Life!Pub va avea loc un eveniment „Irie Vibes Reggae”, în cadrul căruia va susţine un concert Mr. Levy, iar de atmosfera de dinainte şi după cântare se vor ocupa Junior One, Polo şi One Lion.