Una din trupele de referinţă ale stilului neotango din întreaga lume, Narcotango, a susţinut luni seara un concert în premieră pentru Timişoara, celebrul grup argentinian oferindu-le celor prezenţi un spectacol plin de culoare şi pasiune.
Sâmbătă seara, amatorii de rock din urbe au fost invitaţi la un eveniment care a adus în faţa spectatorilor trupa maghiară VL45, Chiroptera şi veteranii hardcore-ului autohton Implant pentru Refuz.
Proiectul muzical Subcarpaţi a susţinut un concert inedit sâmbătă noaptea în Timişoara, evenimentul reprezentând o avanpremieră la lansarea celui de-al doilea disc al trupei, Underground folclor, programat să ajungă în mâinile fanilor pe parcursul lunii viitoare.
Cunoscuta solistă Neda Ukraden, care de-a lungul carierei ei a editat peste 25 de albume discografice - va susține joi 17 mai, de la ora 18 un concert la Sala Capitol, evenimentul fiind inclus ân cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a trei ani de existenţă a Radio Banat Link.
Concert extraordinar dedicat Zilei Europei la Timişoara. După ce ani de zile Grădina de Vară nu a funcţionat, duminică seara, a avut loc un prim spectacol. Pe scenă a urcat Corul Filarmonicii, iar timişorenii au asistat la spectacol, chiar dacă vremea a fost una ploioasă.
Ştiri din Timiș
Tentativă de fraudă prin SMS în numele TPARK și, indirect, al Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK. Șoferii sunt avertizați să nu acceseze linkurile primite.
Eveniment
Un avion care zbura de la Dubai spre Tel Aviv a transmis două coduri de urgență și și-a schimbat brusc ruta, aterizând în cele din urmă în Arabia Saudită. Inițial s-a crezut că aeronava ar fi fost deturnată, însă, potrivit Biziday.ro, incidentul ar fi pornit de la un conflict fizic între cei doi piloți.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 687 de amenzi, în valoare de peste 308.000 de lei, pentru nereguli în transportul de persoane și ocuparea stațiilor de taxi. Controalele vor continua.
Târgul Imobiliar
Hitch & Mosher, agenție cu peste 20 de ani de activitate în consultanță imobiliară, participă la ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT), organizată în 3 și 4 octombrie la Iulius Congress Hall. Agenția este agentul exclusiv de vânzare al proiectului Klapka Residence 4 și îi invită pe vizitatori să descopere apartamentele disponibile la standul său.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz își încheie astăzi mandatul de primar al Timișoarei, după ce a fost revocat înainte de termen. În ultima zi la Primărie, acesta a transmis că „nu se oprește” și le-a cerut susținătorilor să nu renunțe nici ei.
4
Ştiri din Timiș
Lansarea volumului „Tinerețe...cu bătrânețe - Interviuri adunate 1973-2020”, semnat de jurnalistul Zoltan Kovacs, a avut loc seara trecută, la Consiliul Județean Timiș. Cartea reunește peste 130 de interviuri realizate de autor de-a lungul mai multor decenii, cu personalități din administrație, economie și cultură.
Ştiri din Timiș
Pe drumurile naționale și pe A1, în zona administrată de DRDP Timișoara, șoferii sunt opriți pentru scurte chestionare despre călătoriile lor. Anchetele „Origine-Destinație” vor ajuta la realizarea studiilor de trafic și planificarea investițiilor în infrastructură.
Femei în funcții-cheie
Larissa Mihala are peste 30 de ani de experiență în domeniul Sănătății și al echipamentelor medicale. Ca manager în același domeniu, se arată mereu preocupată de calitatea serviciilor medicale. În plus, consiliera locală este și mama unui proaspăt absolvent al Universității de Medicină.