Un jam muzical în care veți putea bate la tobe, acompaniați, la flaut, didgeridoo și voce de Cristina Pădurariu, o expoziție de grafică și ceramică, lansarea unui album ”creat din dorința de a nu uita” și un recital de marimba și vibrafon: acestea sunt evenimentele ce se vor desfășura sub acoperișul Casei Artelor din Timișoara, în această săptămână.
Concertul Filarmonicii din Timișoara din această săptămână este ”realizat în sprijinul militarilor răniți și al familiilor militarilor decedați în teatrele de operații din Irak, Afganistan și Balcanii de vest”, anunță directorul instituției, Ioan Coriolan Gârboni. Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația militarilor veterani și a veteranilor cu dizabilități ”Sf. Mare Mc. Dimitrie, izvoritorul de mir”.
Timișorenii au o mulțime de motive să iasă din casă în acest sfârșit de săptămână. De la petreceri tematice la concerte de toate genurile, petrecăreții vor găsi cel puțin un loc unde să se distreze.
Blazzaj, una dintre cele mai admirate formații de jazz din Timișoara, va concerta în acest sfârșit de săptămână la Jazzissimo Pub, în Bastionul Cetății.
Timișorenii iubitori de jazz au avut parte de o seară perfectă muzical, de la prima până în ultima secundă. Grupul newyorkez Elevation a susținut pe scena Filarmonicii un concert excepțional, iar în deschiderea programului americanilor, a strălucit trio-ul timişirean Johnny Bota Group.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la un spectacol de teatru și la expoziții.
Mapamond
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, a murit la vârsta de 95 de ani, potrivit Agerpres. L-ați putut vedea în „Nașul” și multe roluri principale.
România
România traversează o criză alarmantă în ceea ce privește vaccinarea copiilor, cu implicații majore asupra sănătății publice. Potrivit datelor oficiale, în 2025 doar 47,4% dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), mult sub ținta OMS de 95%. Situația este agravată în mediul rural, unde accesul la servicii medicale și educație privind vaccinarea este limitat.
2
România
O ședință a coaliției de guvernare a avur loc luni la Palatul Victoria, în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică în care a intrat România. Mai multe măsuri vor fi luate printr-un OUG.
1
Sănătate
Multe afecțiuni oculare evoluează „în tăcere”, fără durere sau simptome evidente. Tocmai de aceea, controalele regulate și câteva obiceiuri sănătoase sunt esențiale pentru protejarea vederii, atât la copii, cât și la adulți sau pacienții cu diabet. Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara recomandă ca aceste controale să fie parte din rutina medicală preventivă, înainte ca problemele să devină ireversibile.
Ştiri din Timiș
Fundația de Abilitare Speranța invită angajatorii din Timișoara și din regiune să participe, în 19 februarie, între orele 9:30 și 11:30, la un eveniment dedicat incluziunii persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Întâlnirea va avea loc la AMBASADA – sala FLEX (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5).
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă serie a cursului gratuit „Expert egalitate de șanse”, în cadrul proiectului FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale (COD SMIS 302244), cofinanțat de Uniunea Europeană prin FSE+, Programul Educație și Ocupare 2021–2027 – „Ține pasul”.
Sănătate
Copiii cu alergii alimentare care au și astm pot fi expuși unui risc mai mare de reacții severe, inclusiv anafilaxie. Explicația ține atât de biologia organismului, cât și de modul în care simptomele sunt interpretate de părinți sau cadre medicale, transmit specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).