Timișorenii au o mulțime de motive să iasă din casă în acest sfârșit de săptămână. Petrecăreții vor avea parte de o mulțime de petreceri interesante prin cluburile din oraș.
Stagiunea Filarmonicii Banatul se încheie cum a început: cu Mozart. Misa încoronării va fi dirijată în ultimul concert al sezonului de maestrul Inhyeok Jeong. Programul serii mai cuprinde concertul pentru violoncel al lui Antonin Dvořak, al cărui solist va fi unul dintre cei mai renumiţi violoncelişti din Europa, László Fenyő. Artistul cântă pe un violoncel făcut de Matteo Goffriller în 1695.
Mai sunt aproximativ două săptămâni până la startul celei de-a doua ediţii a Jazz TM, festivalul internaţional de jazz al Timişoarei, care va avea loc în perioada 9-11 iulie în Piaţa Victoriei. Pe scena din centrul oraşului vor urca anul acesta The Cat Empire şi Terri Lyne Carrington, care îşi încep turneul european prin concertele de la Timişoara, Lizz Wright, Al Jarreau, Anoushka Shankar, Neil Cowley, Andreya Triana, Teo Milea, JazzyBIT şi Blazzaj.
Organizatorii concertului Billy Idol anunță schimbarea locului desfășurării concertului susținut de cunoscutul artist, pe 30 iunie, la Cluj-Napoca. Artistul va concerta în premieră în centrul Clujului, în Piața Unirii, într-un spectacol unic.
Final de stagiune cu Prințesa ceardașului la Operă, Sărbătoarea franceză a muzicii, o nouă expoziție a maestrului Leon Vreme, o premieră cinematografică, gospel, balet și folclor: încă un sfârșit de săptămână plin de tentații pentru consumatorii de cultură, la Timișoara.
Eveniment
Razie de amploare la Lugoj: amenzi de peste 71.000 de lei și dosar penal pentru un șofer fără permis
Polițiștii au efectuat controale în municipiul Lugoj, aplicând 90 de sancțiuni în valoare de peste 71.000 de lei. Au fost confiscate țigări netimbrate, material lemnos și bani, iar un șofer fără permis s-a ales cu dosar penal.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
România
USR a aprobat intrarea la guvernare, lista de miniștri propuși și programul de guvernare al Executivului condus de Siegfried Mureșan. Andrea Chiș este propusă pentru Ministerul Justiției.
4
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
6
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.