Omul cu șobolani revine la Timișoara pentru a-și lansa cel mai nou videoclip. Este vorba despre clipul piesei „Baloane de săpun”, extrasă de pe cel mai nou album al trupei. Timișorenii amatori de rock se vor putea revedea cu băieții de la OCS în februarie.
Rockerii de la Travka s-au întors la Timișoara în acest sfârșit de săptămână. Publicul a putut să-i revadă în Daos, unde au susținut un concert de zile mari. Fanii au cântat și au dansat alături de Travka până la ultima melodie.
Amatorii de distracție din Timișoara vor avea un sfârșit de săptămână plin. Joi petrecăreții sunt așteptați în The 80 s Pub, pentru un concert susținut de băieții de la The Case. Distracția continuă și vineri când timișorenii pot petrecere alături de K-lu în Amplificat sau de DJ Adrian Eftimie în Epic Society. Tot vineri, pe scena din Daos vor urca băieții de la Travka. Sâmbătă, petrecerea e în toi la BlackOut unde vor încinge atmosfera Danny Daze, DJ Lea Dobricic, Atapy și Eduardo.
Fanii Deliei au putut să se revadă cu frumoasă blondă la sfârșit de săptămână. Cunoscuta cântăreață s-a aflat în orașul de pe Bega și a oferit publicului un concert de neuitat.
Clujenii de la Luna Amară se vor întoarce în orașul de pe Bega în februarie. Concertul va avea loc în Daos, iar pe scenă vor ajunge și timișorenii de la Sonatic, dar și cunoscutul DJ K-lu.
Ştiri din Timiș
Iubitorii muntelui sunt invitați la lansarea unei noi cărți dedicate drumețiilor și celor mai îndrăgite vârfuri din munții României marți, 29 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Adam Müller-Guttenbrunn (strada Gheorghe Lazăr nr. 10). Volumul „Veniți cu Noi pe Vârfuri Celebre” este cea de-a 32-a carte din colecția „Pe poteci de munte”, scrisă de prof. Marius Terchilă.
Ştiri din Timiș
Din octombrie, Direcția Fiscală Timișoara renunță la plata taxelor și impozitelor în numerar la propriile casierii. „Cash”-ul rămâne posibil la terminalele SelfPay și la Poșta Română, iar instituția spune că va aloca mai multe resurse pentru consilierea contribuabililor.
3
Mapamond
Fenomenul meteorologic El Nino, aflat în desfășurare, ar putea provoca aproximativ 451.000 de decese suplimentare asociate cu temperaturile ridicate la nivel mondial până în februarie 2027, potrivit unor estimări științifice, relatează AFP, citată de Agerpres. Țările în curs de dezvoltare ar urma să fie printre cele mai afectate, în contextul creșterii temperaturilor globale.
Ştiri din Timiș
SaluT caută muncitori necalificați pe care să-i poată chema la nevoie pentru măturat și alte lucrări stradale. Societatea Primăriei Timișoara a lansat o licitație de aproape 690.000 de lei pentru 10–20 de oameni pe zi, timp de doi ani.
Eveniment
Era în concediu și se pregătea să meargă la culcare, când a auzit agitație pe stradă. Pompierul Robert-Viorel Lungu a ieșit din casă și a văzut o locuință cuprinsă de flăcări. În interior se afla o femeie de aproximativ 70 de ani, greu deplasabilă. Robert a intrat în casa în flăcări și a scos-o afară, salvându-i viața.
1
Ştiri din Timiș
Dar unde se întâmplă toate?
La Minitimi, noul loc din Mehala unde petrecerile celor mici prind viață!
Ştiri din Timiș
Zeci de pisici și căței aflați în grija Asociației Poli își caută o familie. Timișorenii sunt invitați duminică, 27 septembrie, la un nou târg de adopții, unde vor putea cunoaște animalele pregătite să înceapă o nouă viață alături de oamenii lor.
Ştiri din Timiș
Centrul de legume-fructe din Tomnatic, o investiție de aproape 25 de milioane de lei a Consiliului Județean Timiș (CJT), este (tot) într-o etapă premergătoare deschiderii. Potrivit reprezentanților CJT, au fost realizate teste pentru stabilirea circuitului de sortare și ambalare, în timp ce în incintă se desfășoară lucrări de remediere a unor probleme tehnice. Deși centrul a fost recepționat în 2024, nu a fost folosit până în prezent.
5