tion.ro Web analytics

Atenţie, nu uitaţi că există o hotărâre de consiliu local care interzice... parcarea dezordonată a maşinilor în Timişoara! Zeci de şoferi au fost amendaţi de poliţiştii comunitari în ultimele luni pentru că nu au respectat marcajele din parcări, ocupând astfel două locuri de parcare.
Unde sunt şantiere deschise în oraş, sunt, de regulă, şi şosele murdare în zonă. Asta pentru că reprezentanţii firmelor care efectuează lucrări murdăresc nepăsători carosabilul, în condiţiile în care rar îi trage cineva la răspundere. Totuşi, poliţiştii comunitari din Timişoara au reuşit să aplice două amenzi într-o zi pentru astfel de nereguli.
Cei care murdăresc şoselele trebuie să plătească! Poliţiştii comunitari din Timişoara l-au amendat cu 500 de lei pe şoferul unei autobasculante din care cădea moloz pe carosabil.
Unii poliţişti comunitari din Timişoara s-au specializat în disciplina în construcţii. Agenţii fac verificări la imobile, pentru a vedea dacă proprietarii deţin sau nu autorizaţii pentru construcţiile realizate, şi împart somaţii în cazul persoanelor care nu refac faţadele clădirilor care reprezintă un pericol pentru trecători.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.

Ştiri din Timiș

Învață DiscoFox înainte de Revelion și sprijină animalele aflate în dificultate la FABER
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.

Sănătate

FOTO. Modernizări importante la Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Timișoara
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.

Sănătate

Sfaturi online care pot face rău. Ce trebuie să știe părinții despre alergii și astm
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.

Cinema

Filmul săptămânii: „Eternity”, care ridică întrebarea: prima dragoste sau viața alături de cel iubit până la bătrânețe?
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.

Ştiri din Timiș

Atelier caritabil pentru sprijinirea Ioanei Piroska în lupta cu cancerul, la Timișoara
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite în localitatea Bethausen
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.

Sănătate

Ecografia aparatului urinar, metoda rapidă și neinvazivă de depistare a afecțiunilor renale
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici