Poliția Locală Timişoara a instituit, din nou, patrule permanente în zona Complexului Studențesc. Astfel, în fiecare zi, în zona campusului studenţesc acționează câte trei patrule de polițiști locali. De la reintroducerea patrulelor permanente, poliţiştii locali au împărţit zeci de amenzi.
Un timișorean a fost prin în flagrant, luni seara, de polițiștii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în timp ce dădea o spargere la o cameră de cămin din Complexul Studențesc. Oamenii legii au stabilit că bărbatul este recidivist și că în urmă cu doar câteva luni a fost eliberat condiționat.
Scandal în Complexul Studențesc din Timișoara. Trei persoane au ajuns la spital, dintre care una a rămas internată, în urma unei bătăi. Alte trei persoane au fost duse la sediul poliției pentru audieri.
Consiliul Local Timişoara a adoptat, vineri, o hotărâre prin care se interzice vânzarea băuturilor alcoolice în Complexul Studenţesc. A fost aprobată şi o nouă delimitare a Campusului Universitar, perimetru în care va fi valabilă această interdicţie.
Primăria Timişoara vrea să interzică alcoolul în Complexul Studenţesc. Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a şedinţei de vineri un proiect care prevede o nouă delimitare a Campusului Universitar şi aprobarea unor noi condiţii de desfăşurare a activităţilor comerciale, de alimentaţie publică sau prestări servicii în acest perimetru. Principala noutate? „Se interzice cu desăvârşire comercializarea băuturilor alcoolice”.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
Utile
Începând cu 19 martie, autovehiculele de peste 7,5 tone nu pot circula pe DJ 691 între Nodul de descărcare A1 și Lipova, din cauza lucrărilor de modernizare a drumului. Șoferii sunt rugați să respecte semnalele polițiștilor și indicatoarele rutiere.
Ştiri din Timiș
Veste importantă pentru traficul din vestul țării: Centura Timișoara Vest intră oficial în faza de construcție, după emiterea autorizației de construire. Ultimii aproape 14 kilometri vor închide inelul ocolitor al orașului, cu termen estimat de execuție de doi ani.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează o platformă online pentru rezervarea locurilor de tip drop-off destinate aprovizionării în Zona Cetate. Sistemul, disponibil în 13 puncte, permite programarea descărcării mărfurilor în intervalul 6–22, pentru vehicule de până la 3,5 tone.
Ştiri din Timiș
Duminică, 29 martie, de la ora 12, în Piața Operei din Timișoara, va avea loc manifestul „Corpul meu, alegerea mea”, un eveniment dedicat dreptului femeilor de a decide în mod liber și informat asupra propriului corp, în special în contextul unei sarcini, și de a avea acces la servicii medicale sigure.
9
Eveniment
O timișoreancă de 24 de ani a fost prinsă în flagrant cu 9,5 kg de canabis aduse din Spania și este cercetată pentru trafic de droguri. Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș avertizează asupra creșterii alarmante a incendiilor provocate prin arderea miriștilor și a vegetației uscate. Aceasta este o practică ilegală cu efecte grave asupra mediului, sănătății publice și siguranței bunurilor.