Președintele Klaus Iohannis a discutat, luni, cu adjunctul Secretarului de Stat pentru Comerț al SUA, Bruce Andrews, despre creșterea investițiilor americane în Romania. De asemenea, Andrews a participat Summitul Regional pentru Securitate Cibernetică care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului.
Timişul a terminat anul 2013 cu o balanţă comercială pozitivă. Valoarea totală a exporturilor realizate a fost de 3,761 miliarde de euro, iar cea a importurilor de 3,089 miliarde de euro.
Consiliul Local Timişoara a adoptat recent o hotărâre prin care se stabileşte în ce condiţii se vor putea desfăşura activităţi comerciale în parcurile şi locurile de joacă din oraş. Asta, după ce aleşii au aprobat, anul trecut, o altă hotărâre prin care s-a dat liber pentru amplasarea de automate de băuturi răcoritoare şi cafea în parcuri, pentru montarea de trambuline, activităţi de bungee-jumping, face-painting şi multe altele. S-a stabilit şi câţi bani va încasa primăria. Amplasamentele pentru aceste activităţi urmează să fie scoase la licitaţie.
Un proiect de hotărâre retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Timișoara de la sfârșitul săptămânii trecute, după ce aleșii PDL au părăsit sala nemulțumiți de numărul mare de materiale suplimentare pe care le primesc în plen, vizează aprobarea desfășurării de activități de comerț în stațiile RATT unde se vând bilete și abonamente.
Cariere de Poveste
Silviu Predescu lucrează la Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș. 14 ani i-a petrecut pe teren investigând accidente, crime, violuri și tâlhării, iar alți trei făcând expertize. În clipa de față se ocupă de expertiza balistică. De asemenea, îi învață tainele criminalisticii pe studenții de la UVT și este doctorand al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 19 ani a fost rănit și pasagera sa, în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier ce a avut loc azi noapte la ora 1, în apropiere de Timișoara.
Utile
Luni, 13 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 13 - 17 mai, se va întrerupe apa în Timișoara și în alte localități din județ pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 13 - 19 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.