Este o iarnă importantă pentru Timișoara, primul oraș liber de comunism din România, care marchează în această lună 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Programul primăriei este încărcat, ca în fiecare an, iar majoritatea evenimentelor sunt puse la cale de asociațiile de revoluționari din oraș. Luni vine și președintele Klaus Iohannis.
Timișoara marchează luna aceasta 29 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cu același program obișnuit pus la cale de primărie împreună cu asociațiile de revoluționari. În urmă cu patru ani, reprezentanții PMT promiteau și un monument dedicat revoluției anticomuniste, dar s-a decis să nu se mai facă. Poate la 30 de ani...
Timișoara își plânge din nou morții, la 26 de ani de ani de la Revoluția anticomunistă din decembrie 1989. Luna decembrie este rezervată, an de an, unor momente speciale, puse la cale de asociațiile de revoluționari din oraș, împreună cu primăria. Vor fi depuneri de coroane, lumânări aprinse, procesiuni cu torțe, dezbateri, pelerinaje, dar și un marș al eroilor, precum și concerte în Piața Victoriei, locul unde în 1989 s-a strigat Libertate.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sâmbătă, 11 mai, a fost lansat un nou serviciu de bikesharing la Timișoara: I’Velo, proiect implementat de Green Revolution, dar susținut de BCR și alți parteneri privați. Serviciul va fi gratuit timp de un an, timp în care va fi operat de cei care l-au și lansat, după care va fi donat primăriei, care își propune, în principiu, să găsească un operator privat care să îl administreze.
Ştiri din Timiș
Stimați clienți, în cazul în care vă aflați în situația în care deșeurile nu au fost colectate conform programului, puteți apela în weekend Dispecerat non-stop la numărul de telefon 0256-499-490.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 11 mai, Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ) Timiș a tras la sorți ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot candidații la Consiliul Județean Timiș. Pentru președinția instituției, prima opțiune va fi Simonis, în timp cea ordinea listelor de consilieri județeni va începe cu cea a UDMR.
2
Capitală Culturală
Universitatea Politehnica Timișoara nu le oferă studenților doar cursuri și seminarii, ci și momente de distracție. Artiști români și străini vor urca pe scenă, în Complexul Studențesc, cu ocazia Zilelor Studenților Timișoarei, organizate luna aceasta. Vor avea loc și proiecții de film în aer liber și bătăi cu apă.
Capitală Culturală
Un workshop de microscopie de ultimă generație în restaurarea operelor de artă va avea loc săptămâna viitoare la Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Hipoacuzia sau pierderea auzului este o problemă de sănătate publică tot mai des întâlnită la nivel mondial, afectând peste jumătate de miliard de persoane și având un impact semnificativ asupra calității vieții și a capacității de comunicare a indivizilor afectați.
Capitală Culturală
Se caută 12 artiști pentru hubul de creație muzicală din satul timișean Buzad.