Timişorenii de pe mai multe străzi din oraş vor avea probleme, vineri, cu apa caldă şi căldura. Mai exact, nu vor beneficia de aceste utilităţi. Reprezentanţii Colterm spun că întreruperile vor fi cauzate de unele lucrări efectuate de Enel, care va opri curentul în zonele vizate.
Reprezentanţii Aquatim anunţă noi întreruperi în furnizarea apei reci, luni şi marţi, pe mai multe străzi din Timişoara. Se va opri alimentarea pentru realizarea unor lucrări de extindere sau reabilitare la reţele. Vedeţi care sunt străzile afectate!
Dacă până acum beneficiau de ajutoare suplimentare pentru încălzirea locuinţei, de la Primăria Timişoara, persoanele cu un venit lunar net de până la 900 de lei pe membru de familie, printr-un proiect aprobat marţi de consilierii locali plafonul până la care se acordă acest sprijin de la bugetul local a fost extins la 1.000 de lei, fiind introdusă o nouă tranşă de venit în grila prin care se stabilesc ajutoarele şi compensarea.
Enel opreşte vineri curentul pe mai multe străzi din Timişoara, ceea ce va genera şi alte probleme. Din această cauză vor rămâne fără apă caldă şi căldură locuitorii de pe mai multe artere din oraş, printre care Calea Martirilor şi parţial Bulevardul Constantin Brâncoveanu.
În sezonul rece 2010-2011 beneficiază de ajutor de la Guvern pentru încălzirea locuinţei familiile şi persoanele singure care realizează venituri lunare nete de până la 615 lei pe membru de familie, iar de sprijin de la primărie, de la bugetul local, cei cu venituri de până la 900 de lei la Timişoara. Vedeţi când se depun cererile.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Eveniment
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor.
4
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.