Primarul Nicolae Robu a anunţat, luni, că subvenţia pe care Primăria Timişoara o acordă pentru energia termică va fi mărită, deoarece toate preţurile materiilor prime folosite de Colterm în procesul de producţie au crescut în ultimii ani. Acesta susţine că mărirea subvenţiei nu înseamnă, neapărat, creşterea preţului de producţie a gigacaloriei, însă va însemna că societatea de termoficare nu va da faliment, iar timişorenii nu vor resimţi aceste efecte din buzunarul lor.
Noi acuzaţii grave la adresa Primăriei Timişoara şi conducerii Colterm, formulate, luni, de deputatul PDL Alin Popoviciu şi un lider de sindicat din cadrul societăţii de termoficare. Aceştia au prezentat un raport întocmit de Corpul de Control al primarului Nicolae Robu din care reies numeroase nereguli în cadrul societăţii de termoficare, aflată într-o situaţie financiară dificilă în acest moment.
Primarul Nicolae Robu a comentat, vineri, scandalul declanşat la Colterm de un lider de sindicat, care a acuzat conducerea că a disponibilizat în ultimul an şi jumătate aproape 200 de angajaţi pe criterii suspecte, iar apoi a angajat alte zeci de persoane în mod ilegal. În opinia lui Robu, toţi cei daţi afară erau „fie leneşi, fie indisciplinaţi, fie nu îşi aveau locul”.
Liderul Sindicatului Liber şi Independent Electrocentrale CET-SUD Timişoara, Victor Ghenea, acuză conducerea Colterm că, din cauza situaţiei financiare precare a societăţii, a dat afară aproape 200 de salariaţi, însă apoi a angajat peste 30 de persoane „pe criterii total aiurea”. Mai mult, numărul directorilor Colterm a ajuns de la doi la patru, iar salariile celor din conducere s-au dublat, de la 5.000 la 10.000 de lei. Directorul Colterm, Petrică Pampu, susţine că acuzaţiile sunt fabricate.
Locuitorii din mai multe cartiere din zona de sud a Timişoarei vor avea caloriferele reci şi vor sta fără apă caldă toată noaptea de duminică spre luni şi pe parcursul zilei de luni până seara la ora 22:00, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
30