Veşti bune pentru timişorenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Cel puţin în această iarnă, Colterm nu va majora preţul gigacaloriei, însă conducerea societăţii de termoficare susţine că acest lucru depinde de mai mulţi factori.
Conducerea societăţii aproape falimentare în trecut, controlată de Consiliul Local Timişoara – Colterm – a anunţat, joi, că va încheia anul acesta pe profit, situaţie nemaîntâlnită în ultimii opt ani. Mai mult, potrivit directorului societăţii de termoficare din Timişoara, profitul nu este unul mic: 40 de milioane de lei. În ceea ce priveşte anul 2015, conducerea Colterm doreşte să investească în reabilitarea reţelei de distribuţie şi în generarea de electricitate.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Lunei din Timișoara vor începe săptămâna fără apă la robinete și fără încălzire. Problemele legate de furnizarea utilităților sunt legate de anumite lucrări programate în zonă la rețelele de apă, anunță reprezentanții Aquatim și cei ai Colterm.
Societatea de termoficare din Timişoara anunţă că este nevoită să întrerupă furnizarea încălzirii şi apei calde în zona Brâncoveanu-Odobescu din cauza unor lucrări efectuate de către Enel.
Compania de termoficare din Timişoara, Colterm, anunţă timişorenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire că este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde şi a încălzirii pe mai multe artere din zona de sud a municipiului, din cauza unor lucrări de reparaţii ce vor fi efectuate de către Enel.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație în Timișoara: două străzi sunt închise până în 22 octombrie pentru lucrări la rețeaua de gaz, iar alte două vor fi închise sâmbătă, pentru „Timișoara Tasting Tour 2026”.
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol al începutului de stagiune din mandatul noului director. Repetițiile pentru „Edmond”, piesa celebrului dramaturg american David Mamet, au început, iar spectacolul va fi montat de regizorul Radu Iacoban, care semnează și traducerea textului.
Ştiri din Timiș
Poligonul pentru cursuri de ciclism din Parcul Copiilor este gata, anunță Primăria Timișoara. Copiii de peste 6 ani pot învăța să meargă mai bine pe bicicletă, inclusiv la cursurile gratuite EduVelo.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan începe marți discuțiile cu parlamentarii pentru a-și prezenta programul de guvernare și a obține votul de încredere. Primele întâlniri sunt cu PNL, USR și UDMR, partidele care i-au susținut nominalizarea.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș anunță că persoanele interesate pot depune în continuare cereri pentru obținerea unei locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), destinată tinerilor pentru închiriere. Documentele pot fi depuse până pe 7 octombrie, inclusiv.
Ştiri din Timiș
Spitalul Militar din Timișoara a primit Drapelul de Luptă, într-o ceremonie desfășurată marți în Piața Victoriei. Evenimentul a marcat tradiția și misiunea unității medicale, veche de peste 265 de ani. La ceremonie a participat și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care a evidențiat profesionalismul personalului și rolul spitalului în comunitate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să pună la dispoziția participanților la UniHack date pentru dezvoltarea unor soluții de mobilitate urbană. Cele mai bune idei ar putea fi transformate ulterior în proiecte pentru oraș.
Ştiri din Timiș
POLICLINICA BASTION SRL anunță demararea proiectului cu titlul „AVANTDIGI – Tehnologii Avansate pentru Digitalizare Medicală”, cod SMIS 362597, finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027.